Deputatul PSD, Ioana Bran, a declarat că PNL, ”cu largul concurs al președintelui Iohannis, îndreaptă România spre o criză politică și economică fără precedent”, afirmând că CCR a arătat că Președintele României și-a exercitat „în mod discreționar atribuțiile”.
„PNL, cu largul concurs al președintelui Iohannis, îndreaptă România spre o criză politică și economică fără precedent! CCR a comunicat astăzi că desemnarea pentru a doua oară a lui Ludovic Orban la funcția de prim-ministru a fost făcută „cu încălcarea, în mod direct sau indirect, a principiilor sau dispozițiilor constituționale”. CCR a constatat, cu 7 voturi pentru, 2 abțineri și NICIUN vot împotrivă că președintele și-a exercitat „în mod discreționar atribuțiile”. Pe scurt, președintele a încălcat Constituția!”, a scris deputatul PSD Ioan Bran, pe Facebook.