Problema „termometrizării” este că impune interdicții fără să ofere alternative, a afirmat vineri deputata PSD Beatrice Tudor.
- “Să explic. Dacă o mamă singură trebuie să meargă la cumpărături și este într-o perioadă a lunii în care temperatura corpului ei este mai ridicată, ea nu va fi lăsată să intre în magazin. Ce va face atunci? Cine o va ajuta să-i aducă copilului ei mâncarea de care are nevoie? Ce alternativă îi oferă statul sau magazinul?
Aceeași situație și cu bătrânii singuri. Sunt oameni care se pot trezi dați afară din magazin și lăsați fără hrană, fără ca ei să fie măcar bolnavi de COVID-19. Ce alternativă oferim acestor oameni?”, a scris Beatrice Tudor pe Facebook.
Potrivit acesteia, şi în privința purtatului măștii este la fel.
“Sunt oameni care suferă de astm. Ce facem cu ei? Le interzicem să intre în magazin? Îi obligăm să poarte mască și să moară prin hypermarketuri? Și aici este evident că ar fi nevoie de alternativă. Și NU este obligația persoanei de a căuta alternative, ci este în primul rând obligația statului. Pentru că statul a impus regula.
Iar regula trebuie să fie corectă pentru TOȚI. Evident, sunt de acord ca statul să adopte măsuri pentru protejarea sănătății oamenilor. Dar trebuie să ofere și alternative celor care nu pot intra în magazin, fie pentru că au temperatura crescută fie pentru că nu pot purta mască. (Și evident, care nu au acces la tehnologia care să le permită să-și facă cumpărăturile online.)”, a adăugat deputata PSD,
Ea a arătat că aceste lucruri ar fi trebuit să fie clarificate în ordinul comun emis de Ministerul Sănătății și de Ministerul de Interne.
- “Numai că, și aici vine încă o dovadă de incompetență guvernamentală, ordinul respectiv NU A FOST PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL.
Asta înseamnă că și termometrizarea și purtarea măștii NU SUNT OBLIGATORII ÎN ACEST MOMENT. Guvernul a dat doar un comunicat de presă, dar nu a dat un Ordin de Ministru care să prevadă cum vor fi aplicate aceste măsuri”, a spus Beatrice Tudor.