Deputat USR: Vâlcov vrea să pună mâna și pe banii de investiții din sănătate

Deputatul USR Tudor Pop atrage atenția că Darius Vâlcov urmărește să pună mână și pe banii de investiții din sănătate, prin instalarea în fruntea ministerului Sănătății a unui om care să răspundă la comenzile politice.

“În sistemul sanitar sunt voci care șoptesc că Adriana Cotel, proaspăta șefă a CNAS, o va înlocui pe Sorina Pintea, actualul ministru al Sănătății. Și nu asta mi se pare problematic. Miniștrii sunt schimbați des, mai ales în PSD, în funcție de interesele lui Dragnea. Cred că mai îngrijorător e faptul că o doamnă, mă refer aici la doamna Cotel, despre care nu știa nimeni nimic acum 6 luni, a ajuns să ardă niște etape și să schimbe funcții importante ca pe ciorapi. Întâi la Agenția Națională a Medicamentului, apoi la CNAS. Miza, spun aceleași voci, estegestionarea bugetului de investiții în sănătate de către o mână „sigură”, în cazul asta, domnul Vâlcov, prin interpuși desigur.“, transmite deputatul USR Tudor Pop, printr-un comunicat.

USR își exprimă îngrijorarea pentru soarta sistemului de sănătate din România, șubrezit deja de ineficiență și corupție. Numirea în funcția de ministru a unei persoane a cărei singură calitate este prietenia cu Vâlcov este un gest de dispreț față de un domeniu vital pentru România.

“Investițiile sunt foarte importante pentru sistemul nostru de sănătate, de aceea voi urmări atent cum se execută acest buget în 2019. Nu-i suficient doar să urmărești dacă se fac investiții, ci mai ales cât costă și în buzunarul cui se duc. În cazul bugetului de investiții de la Ministerul Sănătății, un minister care în mod tradițional rămâne cu bani de investiții după fiecare execuție bugetară, riscul, ca de fiecare dată, este să ne trezim cu note de plată umflate în mod suspect pentru te miri ce.”, a conchis deputatul USR Tudor Pop

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare