Deputat USR: Vinovaţii pentru această criză politică – partidele şi preşedintele Iohannis

Vinovaţii pentru criza politică actuală sunt partidele politice, care îşi fac calcule electoraliste, dar şi preşedintele Klaus Iohannis care „face parte din joc”, a declarat luni deputatul USR Cătălin Drulă, care a făcut un apel pentru încetarea acestei crize, în contextul extinderii cazurilor de coronavirus.

„Nu există deloc o gândire către cetăţean, totul se gândeşte în transfer voturile de la primar la parlamentar sau cum o fi. Nu se poate guverna aşa. Când spui că îţi asumi conducerea ţării, şi mă refer la preşedintele Iohannis, care este parte din acest joc, trebuie să te gândeşti în primul rând la cetăţeni, nu la combinaţiile de partid. Inclusiv preşedintele are o responsabilitate majoră în această criză. (…) USR consideră că România nu-şi poate permite să aibă o criză politică suprapusă peste criza de sănătate pe care o traversăm în acest moment şi care pare să se adâncească.

Din acest motiv, facem apel care toate partidele să dea dovadă de responsabilitate în această perioadă, să înceteze cu calculele strict electorale, cu combinaţiile privind ziua votului şi altfel de voturi contra naturii în Parlament. Să ne concentrăm pe învestirea unui Guvern cu puteri depline”, a declarat Drulă la Parlament.

El a adăugat că USR ar putea vota în favoarea cabinetului Cîţu.

catalin drula„În acest moment, înclinăm spre această variantă. Dar, întrebarea reală care se pune este dacă PNL îşi va vota propriul Guvern sau nu.

Nu avem şi n-am văzut în spaţiul public din partea conducerii PNL o afirmaţie clară în acest sens. Este total contra firii să nu-ţi votezi propriul Guvern, în special având în vedere decizia CCR şi având în vedere criza de sănătate publică.

Aşteptăm responsabilitate de la PNL, de la preşedintele Iohannis şi să ne mişcăm repede întreaga clasă politică către rezolvarea crizei pe care o traversăm”, a spus Cătălin Drulă.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare