Deputată USR: Solicit coaliţiei de guvernare să modifice legea OMD-urilor, care în forma actuală ar permite „sifonarea” a milioane de euro

Deputata USR Denisa Neagu trage un semnal de alarmă asupra faptului că Ministerul Turismului forţează adoptarea legii de înfiinţare a organizaţiilor de management al destinaţiei (OMD-uri), în ciuda faptului că aceasta include o serie de prevederi care dă statului putere foarte mare în cheltuirea unor bani care se vor strânge din contribuţiile operatorilor economici.

„Miza trecerii legii prin Parlament fără amendamente o reprezintă împărţirea bugetelor de milioane de euro destinate promovării României. OMD-urile vor avea bugete public-private: o parte din bani vine de la stat, cealaltă parte din mediul privat, de la hoteluri, pensiuni, agenţii de turism şi altele. Cheltuirea sumelor disponibile se va supune la vot. În forma actuală a legii, statul şi-a alocat o mare putere în cadrul unei OMD, pentru că această organizaţie nu poate exista fără ca în structura sa să fie autorităţile publice locale. Astfel, dacă aceste autorităţi nu sunt de acord cu planul de acţiuni, bugetul, direcţiile strategice adoptate, ele se pot retrage, OMD-ul încheindu-şi astfel activitatea”, a declarat deputata Denisa Neagu.

Deputata atrage atenţia că a participat la o serie de discuţii cu reprezentanţi economici din domeniul turismului şi aceştia s-au arătat îngrijoraţi de forma legii. Din declaraţiile acestora, rezultă că Ministerul Turismului i-a ignorat când a făcut legea OMD-urilor.

S-a demonstrat deja, de prea multe ori, că statul fie nu este în stare să promoveze România turistică aşa cum ar trebui, fie foloseşte turismul ca să sifoneze bani publici. Frunza Elenei Udrea ne-a costat peste 30 de milioane de euro din bani publici. Atât am plătit pentru un logo copiat după un design disponibil pe internet.

Acum, vorbim de un potenţial mult mai mare, care poate ajunge şi la peste 60 de milioane de euro, în numai trei ani. Vorbim de un buget co-finanţat de stat, de banii strânşi din taxele hoteliere plătite de turişti şi de contribuţiile companiilor private membre ale OMD-urilor. În primă fază, statul va aloca 10 milioane de euro disponibili prin PNRR pentru operaţionalizarea OMD-urilor.

„Am încercat, printr-o serie de amendamente, să repar unele probleme din legea OMD-urilor, însă au fost respinse pe bandă rulantă. Nu vrem să stricăm planurile ministerului de a cheltui banii destinaţi promovării turismului. Însă, vrem transparenţă totală şi eliminarea dreptului de veto al statului când vine vorba de cheltuirea bugetelor OMD-urilor. Dacă acest lucru nu se întâmplă, peste 10 ani vom avea tot frunza ca brand de ţară. Dar ceva mai ofilită!”, a mai adăugat Denisa Neagu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare