Deputații din Comisia juridică nu permit Guvernului să emită ordonanțe în vacanța parlamentară

Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, marţi, un raport de respingere a proiectului de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară. Proiectul urmeaza sa fie trimis plenului pentru vot final. Senatul a respins deja proiectul.

Potrivit proiectului de abilitare, Guvernul îşi propune să emită ordonanţe (simple) în domenii care nu fac obiectul legilor organice, în perioada cuprinsă între încheierea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2019 şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2020.

Domeniile în care Executivul vrea să emită ordonanţe simple sunt: finanţe publice, economie, energie şi mediu de afaceri, lucrări publice, dezvoltare şi administraţie, afaceri interne, transporturi, infrastructură şi comunicaţii, cultură, fonduri europene, sănătate.

În domeniul finanţelor publice, Guvernul a anunţat că are în vedere adoptarea unor ordonanţe care vizează: regimul insolvenţei pentru instituţiile de credit, datoria publică, Codul Fiscal, Codul de procedură fiscală, legislaţia în domeniul ajutorului de stat, cea privind plata defalcată a TVA, plata cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2018.

De asemenea, Guvernul îşi propune modificarea legislaţiei privind activităţile nucleare, conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale ale unor operatori economici din industria de apărare, diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria naţională de apărare; Legea privind eficienţa energetică, Legea energiei electrice şi a gazelor naturale, Legea concurenţei, legislaţia privind gestionarea deşeurilor radioactive.

În domeniul afacerilor interne, Exectivul are în vedere modificarea legislaţiei privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români, cea privind regimul paşapoartelor precum şi pe cea referitoare la circulaţia pe drumurile publice.

În ceea ce privește domeniul transporturilor, Guvernul îşi propune să modifice legislaţia privind tarifele de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale, regimul drumurilor şi transportul naval, iar în domeniul culturii modificarea unor acte în vederea protejării patrimoniului cultural mobil, arheologic şi a monumentelor istorice, dar şi pentru buna funcţionare a instituţiilor publice de cultură.

Totodată, Executivul şi propune prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

Decizia finală va fi luată în plenul Camerei Deputaților.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare