Astăzi, 20 februarie, în cadrul ședinței Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost supusă aprobării, propunerea legislativă a deputatului Dorel Căprar pentru modificarea şi completarea Legii nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.
- Inițiativa legislativă privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române a primit raport de aprobare, cu majoritate de voturi.
Președintele Comisiei pentru apărare, Dorel Căprar, care este și inițiator al acestei inițiative, a transmis pe pagina sa de socializare detalii legate de această propunere.
”Această propunere pe care am inițiat-o în calitate de deputat are ca obiect de reglementare modificarea a două articole, în sensul reprezentării grupărilor de jandarmi mobile la nivelul comisiilor judeţene ale autorităţilor teritoriale de ordine publică din judeţele unde îşi au reşedinţa, în calitate de membru cu drepturi depline, iar la nivelul comisiilor din judeţele stabilite drept zone de responsabilitate teritorială, în calitate de invitat permanent.”, a precizat Căprar.