Deputatul Antonel Tănase – mesaj de Sfânta Parascheva: În aceste vremuri tulburi ”tot ce ne rămâne este credința”

Antonel Tanase, deputat de București și președintele PNL Sector 3, a transmis, joi, un mesaj cu ocazia Sfintei Cuvioase Parascheva, despre care spune că ”reprezintă pentru multe suflete izbăvirea, bunătatea și vindecarea”.

Partamentarul amintește că în aceste vremuri tulburi ”tot ce ne rămâne este credința” și le urează multă sănătate ”tuturor pelerinilor care au ales să stea la acea coadă infernală pentru un strop de speranță”.

”În aceste vremuri tulburi în care nimic nu mai pare așezat, viitorul este incert și firescul a fost răscolit, tot ce ne rămâne este credința. Credința că știința ne va salva din acest mare impas prin care trece omenirea și că Dumnezeu nu ne uită.

Deși este la modă printre “elite” să batjocorească sentimentul de confort pe care ni-l dă unora, mai “slabi de înger”, divinitatea, voi continua să cred în binele absolut înfățișat de Dumnezeu și să celebrez creștinește fiecare Sfânt sau Sfântă care ne poate servi drept model și ne poate oferi mântuirea de care avem acum atâta nevoie.

Sfânta Parascheva reprezintă pentru multe suflete izbăvirea, bunătatea și vindecarea.
Se spune că pe când avea în jur de 10 ani, după ce a auzit citindu-se în biserică din Evanghelia după Marcu „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” a împărţit săracilor toate hainele pe care avea, a trăit pentru a face gesturi de caritate iar după moartea părinților săi, toată partea de avere care îi revenea a dăruit-o amărâților, alegând astfel calea monahismului şi retragerea din lume.
Cuvioasei Parascheva îi sunt atribuite multe minuni și vindecări miraculoase. De aceea, de ziua sa, pelerinajul la moaștele situate în Catedrala Mitropolitană din Iași a devenit unul dintre principalele evenimente religioase din România.

Sfânta Parascheva înseamnă pentru creștinii români, dincolo de orice, speranță. Speranță că vor rămâne și vor fi sănătoși, speranță că viitorul copiilor lor va fi luminos, speranță că viețile noastre au sens și ne îndreptăm spre normalitatea după care tânjim după aproape doi ani.

Sfânta Parascheva mai înseamnă alinare, confort, calmare și așezare iar tuturor pelerinilor care au ales să stea la acea coadă infernală pentru un strop de speranță le doresc sănătate!
Să ne reauzim cu bine!”, a scris acesta pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare