Deputatul Dan Vîlceanu – despre ancheta exploziei de la Crevedia: Cred că pe toți ne-ar fi interesat să vedem ce se întâmplă cu toate celelalte fapte de corupție care au avut loc

Fostul ministru al Finanțelor Dan Vîlceanu a criticat într-o intervenție pentru emisiunea Politica zilei, de la B1, faptul că ancheta exploziei de la Crevedia nu s-a extins la nivelul funcționarilor și a oficialilor care știau că stația GPL funcționa ilegal.

  • Vîlceanu: M-ar fi interesat foarte tare ca Parchetul, pe lângă faptul că continuă ancheta în cazul ăsta, să ne spună cum a extins ancheta cu privire la eventuale fapte de corupție, în condițiile în care acolo nimeni nu știa nimic.

Acesta a mai precizat că deși activitatea se desfășura la vedere, toți funcționarii responsabili au susținut că nu aveau habar despre această activitate:

„Dincolo de ancheta cu privire la ceea ce s-a întâmplat în acea incintă a firmei care vindea gaz lichefiat, cred că pe toți ne-ar fi interesat să vedem ce se întâmplă cu toate celelalte fapte de corupție care au avut loc la nivel de stat în legătură cu instituțiile statului pentru că este clar că acea firmă nu funcționa legal, nimeni nu știa nimic, totul se întâmpla la vedere, și dincolo de această anchetă voiam să vedem că Parchetul de acolo sau DNA intră pe fir și ne spun de ce la nivel local se întâmplă să avem o corupție generalizată, cum ați văzut și la Crevedia, și în azilele groazei și la alte dezastre de felul ăsta.

M-ar fi interesat foarte tare ca Parchetul, pe lângă faptul că continuă ancheta în cazul ăsta, să ne spună cum a extins ancheta cu privire la eventuale fapte de corupție, în condițiile în care acolo nimeni nu știa nimic.

Nu știa nici primarul, nu avea loc niciun fel de autorizație, de avize, ISU îi închisese și așa mai departe.

Pe mine mă revoltă dincolo de faptul că ancheta bate pasul pe loc, că ea nu a fost extinsă tocmai pentru a reda instituțiilor statului o importanță pe care ar trebui să o aibă mai ales că vorbim de instituții care trebuie să aibă grijă să nu moară oameni”, a precizat Dan Vîlceanu.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare