Deputatul Folescu – despre USR-iștii Prună și Ghinea care ”urlau” că trebuie liberalizată pieța de energie: Au liberalizat-o, dar pe genunchi!

Vă aduceți aminte, stimați români, cum urlau Cristina Prună și Cristian Ghinea de la USR anul trecut că trebuie să liberalizăm piața de energie? Au liberalizat-o, dar pe genunchi! Vreți să știți rezultatul? Școli închise, spitale la mila furnizorilor, unități economice strategice silite să-și reducă dramatic activitatea, creșterea inflației, scumpiri în cascadă, scăderea puterii de cumpărare, toate din cauza facturilor extraordinar de mari la electricitate și gaze., transmite deputatul PSD Mehedinți Cornel Folescu, într-o postare pe pagina sa de facebook.

Parlamentarul social-democrat precizează că Legea Plafonării Prețurilor la Energie este deficitară și nu produce efectul contat.

Folescu mai spune că PSD nu poate rămâne indiferent, motiv pentru care este necesară adoptarea unui set de măsuri care să vină în sprijinul consumatorilor, pe care le prezintă în continuare:

  • acordarea de vouchere de energie consumatorilor vulnerabili;
  • simplificarea procedurilor de plată a compensațiilor pentru furnizorii de energie;
  • reglementarea unor sancțiuni pentru furnizorii de energie care nu respectă plafoanele impuse de legislația în vigoare;
  •  extinderea schemei de ajutor de stat pentru marii consumatori din energie din economie și la IMM-urile afectate puternic de creșterea prețurilor la energie electrică și gaze naturale.

Folescu: Totodată, pentru a mai degreva puțin povara de pe umerii românilor, PSD a decis amânarea introducerii coplății prin care bolnavii urmau să achite către clinicile și spitalele private o parte din costul unei consultații medicale în regim ambulatoriu sau al unei investigații pentru anul 2025.

”Mai mult decât atât, pentru a ajuta bolnavii cronici cărora li s-a limitat in ultimii doi ani accesul la tratamente, ministerul Sănătății a introdus medicamente noi pe lista celor compensate și gratuite și a majorat plafonul pentru acordarea acestora.

Pentru că noile generații și copiii noștri sunt cea mai importantă resursă a României, dar și cea mai vulnerabilă, a fost lansat numărul unic de telefon – 119 – unde pot fi raportate cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului, în cadrul programului guvernamental „Din grijă pentru copii”.

Numărul 119 este gratuit din orice rețea de telefonie, va fi disponibil 24/24, iar operatorii nu doar că vor prelua mesajele, dar vor putea și să detașeze echipe mobile pregătite de intervenție.”, a mai scris deputatul pe facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare