Deputatul Graţiela Gavrilescu: Ţara fierbe, dle ministru Virgil Popescu, din cauza creşterilor aberante de preţuri; veniţi mai repede cu o soluţie până nu e prea târziu

Deputatul PPU-SL Graţiela Gavrilescu spune, pe Facebook, că ministrului Virgil Popescu îi lipseşte…Energia.

„Domnului ministru Virgil Popescu îi lipsește… ENERGIA!

Nu știu cum domnia sa mai poate da ochii cu românii și chiar cu echipa guvernamentală în aceste zile când țara fierbe de furie și neputință în fața creșterilor aberante de prețuri!

Soluția nu stă nici în “politica” struțului și nici în fumigene aruncate, pe Facebook, de interpuși! Soluția stă în profesionalism, în curaj, în asumare politică! Rupeți pisica, domnule ministru! Spuneți, cinstit, dacă știți, ce este de făcut! Iar dacă nu știți, întrebați-i cât mai repede pe cei care știu! Până nu este prea târziu!”, scrie Gavrilescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare