Deputatul Mihai Weber(președintele Comisiei parlamentare UNESCO): Prezenţa „Roşiei Montană” în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO este un motiv de mândrie naţională dar, cu siguranţă, şi un motiv de responsabilitate

Deputat PSD Mihai Weber, preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO: „Pentru Peisajul cultural minier Roşia Montană, intrat astăzi în UNESCO, este nevoie de o abordare echilibrată”

Peisajul cultural minier „Roşia Montană” face parte, de astăzi, din Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, a decis Comitetul Patrimoniului Mondial, întrunit în cea de-a 44-a sesiune, chiar pe 27 iulie, ziua în care se împlinesc 65 de ani de când România a aderat la UNESCO.

Sistemul de galerii romane, alături de alte bunuri culturale, istorice şi naturale, au fost astfel, recunoscute pentru valoarea lor excepţională. Experţii independenţi ai UNESCO au recomandat, de altfel, încă din 2019, înscrierea sitului atât în Lista Patrimoniului Mondial, cât şi în Lista Patrimoniului Mondial aflat în pericol.

Prin Declaraţia de valoare universală remarcabilă, UNESCO a stabilit că Roşia Montană este cel mai mare şi cel mai divers, din punct de vedere tehnic, complex minier subteran roman de aur, cunoscut în prezent în lume. Peisajul minier „Roşia Montană” este cel mai important exemplu de extracţie a aurului din perioada romană, care demonstrează utilizarea unor tehnici inovatoare, dezvoltate de mineri calificaţi, un pionierat în istoria tehnică a mineritului.

Autorităţile locale, împreună cu reprezentanţii ministerelor cu atribuţii în domeniu au, cu atât mai mult acum, misiunea de a rezolva o parte dintre problemele încă existente la Roşia Montană.

În urma dezbaterilor pe care le-am avut pe marginea acestui subiect, în cadrul şedinţelor Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, a reieşit că Roşia Montană rămâne o provocare. Este nevoie de o abordare echilibrată şi responsabilă, care să îmbine nevoia de salvgardare a patrimoniului cultural moştenit, cu aspectele economice semnalate de comunitatea locală.

Protejarea şi promovarea peisajului cultural şi mineritul responsabil sunt două elemente care nu se exclud şi pentru care, cu siguranţă, există soluţii administrative. Prezenţa „Roşiei Montană” în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO este un motiv de mândrie naţională dar, cu siguranţă, şi un motiv de responsabilitate. Salvarea patrimoniul naţional este o datorie pe care o avem faţă de generaţiile viitoare şi care, aşa cum susţin mereu, nu trebuie să aibă culoare politică.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare