- Consider că locul meu este acum în PNL, un partid în care mă regăsesc, care împărtășește adevăratele principii liberale, de dreapta, spune ea pe Facebook.
Oana Ozmen a intrat în politică în iulie 2016. La bază, este avocat, cu specializare în dreptul comercial, insolvență și în consultanță de business.
- ”Azi am decis să plec din USR și îi asigur pe colegii mei că i-am reprezentat cu cinste la cel mai înalt nivel. Am demonstrat că se poate face opoziție constructivă și am arătat că politica înseamnă echilibru, dialog, respect pentru adversarul politic, iar argumentul trebuie să fie elementul central în susţinerea opiniei politice.
Cred cu tărie că putem face politică de calitate în România, în care arta negocierii, diplomația sunt atributele politicianului român în calitatea sa de reprezentant al cetăţenilor. Am consolidat relațiile cu ceilalţi parlamentari indiferent de culoarea politică și mi-am asumat să fiu un factor de coeziune și stabilitate”, scrie Oana Marciana Ozmen pe Facebook.
- Potrivit deputatei, în aceşti doi ani de activitate parlamentară, s-a ocupat de tema eficienței energetice a clădirilor și standardele nZEB și a reușit, în urma conferințelor organizate în Parliament, să înregistreze un proiect legislativ de modificare a legislației în domeniu.
”Dialogul permanent cu reprezentanții Guvernului, specialiștii în domeniu și colegii din Comisia pentru Industrii și Servicii, indiferent de culoare politică, a făcut posibilă promovarea acestei teme extrem de importante, în contextul crizei energetice actuale. Din păcate, nu pot rămâne într-o construcție politică fără o strategie și o viziune de viitor, care se confruntă cu o criză generată de lipsa unui dialog constructiv între conducerea partidului și membrii săi. Vă asigur că întotdeauna veți găsi în mine un susținător al proiectelor bune pe care le veți promova, căci rolul fiecăruia dintre noi este acela de a face din România o voce puternică în rândul țărilor europene”, spune ea.