Deputatul PNL Dan Vîlceanu atrage atenția asupra condițiilor în care minerii și energeticienii lucrează.
„Viața minerilor și energeticienienilor, la mâna unor iresponsabili
Am atras atenția asupra condițiilor de muncă din minerit în conferințe de presă, emisiuni tv și interpelări şi niciunul dintre cei care erau obligați să ia măsuri nu au făcut ceva.
De fapt, singurul lucru pe care l-au făcut de fiecare dată, și sindicaliștii, și cei din Directorat, a fost să denigreze și să-i înjure pe cei care ridicau această problemă.
În urmă cu câteva luni, salariații au oprit lucrul în mai multe cariere reclamând tocmai condițiile de lucru. Explicația celor care ar fi trebuit să ia măsuri? Acțiunea de protest este coordonată politic. Nu au recunoscut nici atunci că oamenii nu mai pot să lucreze aşa.
Zilele trecute, după ce în Valea Jiului s-a întâmplat un alt accident, in condiții identice cu cel de acum un an, am atras atenția public şi i-am trimis o adresă și ministrului energiei în care spuneam de iminența accidentelor de muncă, inclusiv la Complexului Energetic Oltenia, în lipsa unor verificări si investiții pentru siguranța locului de muncă.
Ieri, trei angajați ai CEO au fost răniți la serviciu, unul fiind în stare foarte gravă, iar pe doi dintre ei îi cunosc. Directoratul și sindicatele tac, iar ministrul ne aburește iarăși că trimite comisii. Nu m-aş mira să aflu că oamenii lucrau cu cine ştie ce improvizații, că aşa s-a ajuns.
Şi acum e de vină tot păduricea lui Vîlceanu? Niciun cuvânt despre comportamentul criminal al Directoratului politizat și al sindicaliștilor cumpărați cu funcții de inspector social, vacanțe la mare, clase de salarizare și tot felul de alte beneficii pentru ei și prietenii lor.
Cât de mult să te dezumanizezi să ajungi să nu-ți mai pese, atunci când ești în conducerea unei companii sau la sindicate, că oamenii care-ți sunt colegi vin cu scârbă la serviciu pentru ca s-au săturat de nedreptăți, lipsuri și de teama că poate e ultima zi a vieții lor ?
Dați voi răspunsul!”, a scris Vîlceanu, pe Facebook.