- ”Când ești mic și vrei să te faci mare urcându-te pe cadavre!
CE Oltenia este, probabil, singura companie din țară care are un secretar de stat în Guvern. Și asta ar fi fost bine și pentru CEO, și pentru Gorj, dacă nu ar fi fost persoana lui Constantin Ștefan în respectiva funcție. A ținut relația cu sindicatele, adică cu colegii săi, pentru că este încă angajatul CEO, doar că are contractul suspendat cât timp este secretar de stat. Însă, nu a mișcat un deget. Vai de așa-zisul lider de ”carton” care se folosește de victime pentru a trece drept atotcunoscător, deși, ce să vezi e doar un ”tăcut”.
- ”Micul” Ștefan de la Gorj se bate cu pumnii în piept, pe Facebook, că mai are puțin și sacrifică orice pentru binele CEO, după care se plânge că nu a primit “decât” relația cu sindicatele. Păi cum așa domnule social-democrat? Dacă sindicatele sunt importante, atunci ai primit o sarcină foarte importantă. Dacă spui că sindicatele nu sunt importante, să-ți fie rușine, că sunt colegii tăi.
Copilul de suflet al lui Mihai Weber este pe cale să-și facă de râs părintele spiritual pentru că pune pe primul plan propriul ego și ambițiile, călcând peste orice: cadavre, demnitate, colegi, șefi. Totul e doar un instrument pentru acesta. Chiar așa, oare cu ce ochi privește Mihai Weber ieșirile pupilului său?
- Și acum, după ce Micul Ștefan a ieșit din anonimat făcându-se de râs, se duce în cariera Jilț. În ce calitate? Cu ce autoritate?
Rușinea are nume, iar acesta e al secretarului de stat cu ambiții prea mari pentru câte poate duce! Realitatea ne arată că este doar un umil PION . Așa că, mai ușor cu mesajele și mai mult cu faptele! Bune! Că te pricepi la altele – nasoale – ”marele tăcut”!”, a scris Pecingină pe Facebook.