Deputatul PNL Gigel Știrbu a afirmat luni că organizarea unu miting uriaș de către PSD cu tema susținerii familiei tradiționale este un balon.
Cu toții cunoaștem foarte bine faptul că majoritatea românilor susţin familia tradițională și că marea adunare pe care o propun pesediștii nu va constitui decât un mare balon pentru a ne păcăli de așa-zisa susținere pe care o au.
Întrebările pe care le pun domnului Dragnea sunt:
Nu vrei să faci miting, domnule Dragnea, că salariile românilor au scăzut, dar că prețurile au explodat în cele 3 guvernări ale PSDezastru?
Nu dorești să faci miting, pentru că investițiile în spitale sunt la pământ și că, deși sunt fonduri europene în valoare de 150 milioane de euro, bateți pasul pe locul, din cauza unor interese imobiliare locale și a incompetenței guvernanților?
Nu îndrăznești să crezi că ar fi bine să organizezi adunări cu tema problemelor din Educație: că s-au închis 1000 de școli și grădinițe, iar multe unități de învățământ au toalete în curte? Că profesorii trebuiau să primească o majorare salarială încă din ianuarie cu 25%, dar în realitate creșterea salariilor a fost de doar 4% care nu acoperă nici măcar inflația care a ajuns la 4.3% la începutul anului?
Nu crezi că ar fi bine, domnule Dragnea, să organizezi un miting cu tema autostrăzilor din România (pe care ai promis că “o vei împânzi”, dar de fapt ai înregistrat eșecuri fără egal)?
Nu ar fi mai bine să aduci teleormănenii în stradă pentru a aclama faptul că, deși conduci Teleormanul de zeci de ani, se bate la titlul de cel mai sărac județ din România?
Suntem conștienți de faptul că PSDragnea încearcă diferite scenarii pentru a crea realități paralele, pentru ca românii să nu fie atenți la ceea ce se întâmplă în economie, dar și în toate domeniile pe care le guvernează. Deși încearcă dl Dragnea să aducă 1 milion de români asistați sociali în stradă pentru a ticlui un miting, este evident faptul că 20 milioane de români sunt dezamăgiți, nemulțumiți de măsurile absurde luate din ultimii ani luate de către cele 3 guverne semestriale”, susține vicepreședinte PNL, deputat Gigel Știrbu