Deputatul liberal Pavel Popescu a declarat, marţi, că cine nu înţelege astăzi că în România şi în Ucraina şi în toată lumea se ajunge la pierderi de vieţi omeneşti din cauza deepfake, din cauza fake news, nu înţelege fenomenul, scrie Agerpres.
În cadrul Conferinţei internaţionale Cyber Diplomacy, liberalul a participat la panelul în care a fost dezbătut impactul fake news asupra cyberdiplomaţiei şi implicaţiile celor mai noi tehnologii.
„Pe mine mă înspăimântă ce va veni anul viitor în toată lumea, începând din SUA, în România – vom avea patru runde de alegeri. Nu ştiu dacă suntem conştienţi… Politicul – şi vă spun aici, de la firul ierbii – politicul nu este conştient de ce livrează serviciile de intelligence în notele informative, nu este conştient de ce trebuie să facă, nu este conştient de oamenii pe care trebuie să îi pună, la nivel de competenţă, în instituţiile statului. Nu este conştient”, a arătat parlamentarul.
La rândul său, Felix Staicu, preşedintele Cyber Security Cluster of Excelence, a vorbit în cadrul panelului despre faptul că este nevoie de „maturitate” pentru a înţelege fenomenul.
„Să facem paşi pentru a responsabiliza o singură agenţie sau persoană să răspundă, pentru că atunci când responsabilitatea este împărţită este greu de arătat cu degetul cineva care să construiască o iniţiativă care să aibă efecte”, a punctat el.
Directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, Claudia Nicolae, a vorbit despre impactul noilor tehnologii asupra mass-media.
„Încercăm să ţinem ritmul. Care ar fi riscurile şi care ar fi beneficiile? Poate, în viitor, cu timpul şi mai ales cu activitatea vieţii pe care noi o avem, cu device-ul în mână, ne-ar fi mult mai utilă o vizualizare VR a unei ştiri, dar poate doar motorul şi doar screenul să fie parte a tehnologiei artificiale. Filtrul, până la urmă, conştiinţa ar trebui să rămână, ar trebui să rămână uman”, a spus ea.
Inteligenţa artificială „poate deveni un instrument foarte util” pentru jurnalism, a adăugat Claudia Nicolae, dar în nişte parametri „care să determine asumarea informaţiei”.
„Un jurnalist atunci când publică o informaţie şi-o asumă. Inteligenţa artificială poate apărea într-un mediu virtual, fără niciun fel de asumare”, a mai spus directorul AGERPRES, în cadrul panelului.
Prezent la eveniment, decanul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul SNSPA, Alina Bârgăoanu, a subliniat că reglementările în domeniu „nu sunt doar de natură tehnologică”.
„Este nevoie de alfabetizarea masivă a decidenţilor”, a arătat ea, subliniind „nevoia de birocraţi care să implementeze respectiva legislaţie”.
Centrul de Diplomaţie Cibernetică din cadrul ICI Bucureşti organizează, marţi, la Palatul Parlamentului, cea de a doua ediţie a Conferinţei internaţionale Cyber Diplomacy.