Ana Loredana Predescu, deputat umanist, s-a alăturat colegilor săi parlamentari de Brașov, în demersul de a transforma Spitalul Regional în realitate.
Predescu: M-am alăturat colegilor deputați și senatori din PSD, PNL și USR PLUS din Brașov, pentru a introduce pe circuitul parlamentar o lege care propune extinderea terenului pentru construcția Spitalului Regional cu o suprafață de teren de 6,45 hectare.
”Salut faptul că pentru sănătatea, binele și dorința brașovenilor de a avea un spital la standarde moderne, a existat consens politic și dialog. Interesele cetățenilor trebuie să primeze intereselor politice.
Aceasta ar trebui să fie normalitatea și am convingerea că vor mai exista proiecte legislative în interesul brașovenilor ce vor fi promovate și puse în aplicare tot prin consens politic”, a transmis deputatul umanist Ana Loredana Predescu, pe pagina sa de facebook.