Deputatul PSD Dorel Căprar: Antisemitismul lovește de Hanuka, în inima democrației/Suntem alături de comunitatea evreiască

Deputatul PSD Dorel Căprar, fostul preşedinte al Comisiei de Apărare, a declarat că este alături de comunitatea evreiască şi a criticat atacul asupra reşedinţei unui rabin din SUA, unde 5 persoane au fost rănite, afirmând că „antisemitismul este o plagă monstruoasă a istoriei”.

„Dragii mei, sunt îngrozit de ceea ce s-a întâmplat în SUA, la nici 50 de kilometri de New York, în inima democrației! Reședința unui rabin a fost atacată de un descreierat care a făcut un adevărat măcel, în virtutea urii împotriva poporului evreu. Ca deputat, dar și ca simplu cetățean, sunt profund îngrijorat de amploarea pe care a luat-o antisemitismul și cred că trebuie să conștientizăm cu toții, indiferent de aparteneța religioasă, că acest atac criminal abject afectează grav dreptul tuturor de a ne exprima liber apartenența la o religie sau alta”, a declarat deputatul PSD Dorel Căprar, fostul preşedinte al Comisiei de Apărare, potrivit unui comunicat de presă.

Dorel Căprar a afirmat că antisemitismul este o plagă monstruoasă a istoriei, care a dus la nenorociri și crime odioase.

„Faptul că acest atac mârșav nu a fost unul întâmplător, ci clar de origie antisemită, este demonstrat de faptul că a fost declanșat exact atunci când la reședința rabinului se sărbătorea Hanuka, într-o localitate în care există o importantă comunitate evreiască”, a spus deputatul PSD.

Social – democratul a declarat că este alături de comunitatea evreiască din România, zguduită de odiosul atentat.

„Suntem alături de comunitatea evreiască din România, zguduită de odiosul atentat, dar trebuie să facem mai mult, să fim parte activă a eforturilor europene și mondiale de eradicare a antisemitismului, ca bază ideologică a terorismului. Trebuie să înțelegem că dacă închidem ochii la atacurile antisemite oricând putem deveni noi înșine ținte, pentru că antisemitismul este izvorul șovinismului, xenofobiei și extremismului. Suntem în perioada sărbătorilor de iarnă, Dumnezeu să ne dea gândul cel bun, să înțelegem că intoleranța, indiferent de ce natură ar fi ea,  este calea sigură spre distrugere. La Mulți Ani dragi arădeni, La Mulți Ani, români!”, a conchis Dorel Căprar.

Măcel în casa unui rabin

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare