Deputatul PUSL Ana Loredana Predescu: Am participat la un eveniment extrem de important privind actualizarea Parteneriatului Strategic între România și Marea Britanie

Deputatul umanist de Brașov Ana Loredana Predescu a făcut parte din delegația Grupului Parlamentar de Prietenie cu Regatul Unit, care s-a deplasat la Londra pentru a asigura consolidarea și aprofundarea relațiilor de cooperare bilaterală, atât pe axele existente ale Parteneriatului (securitate, economie/investiții), cât și pe altele noi (comerciale, culturale și educaționale).

În echipa condusă de președintele Simina Tulbure, alături de colegii parlamentari Titus Corlățean, Biro Rozalia Ibolya, Cristian Băcanu, Cristina Prună și Valentin Făgărășian, deputatul PUSL, Ana Loredana Predescu, a spus:

„Am participat la un eveniment extrem de important, un moment istoric, aș putea spune, privind actualizarea Parteneriatului Strategic între România și Marea Britanie. Diplomația este cheia de succes a politicii externe, iar participarea activă a României la diverse formate de cooperare rămâne instrumentul esențial pentru consolidarea securității internaționale, promovarea cooperării și, mai cu seamă, păstrarea unui climat favorabil valorilor libertății și respectului între state. Am avut deosebita onoare de a lua cuvântul pentru a sublinia importanța colaborării în domeniul care trebuie să devină nu doar prioritate, ci responsabilitate națională – Educația.”

Orientat pe trei paneluri:

1. Geopolitcă și securitate, 

2.Securitate energetică și relații economice, 3.Societate civilă, diaspora și educația).

Forumul bilateral inaugural, găzduit de partea britanică, i-a avut ca invitați pe E.S. Ambasadorul UK în România, Andrew Noble și E.S. Ambasadoarea României la Londra, Laura Popescu, pe ministrul de Externe britanic, domnul James Cleverly și ministrul de Externe român, domnul Bogdan Aurescu, dar și alți oficiali ai țării-gazdă, cadre universitare, experți relevanți din industrie precum și reprezentanți ai societății civile.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare