Deputatul USR Emanuel Ungureanu propune modificări legislative pentru activitatea de transplant din România

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților, a depus, astăzi, un proiect de lege care vizează activitatea de transplant din România și propune modificări esențiale, pe patru direcții majore, la Legea privind reforma în domeniul sănătății.

Este un moment istoric pentru lumea transplantului din România și un moment istoric pentru miile de pacienți care așteaptă un organ salvator și care, până astăzi, au fost la mâna a ceea ce eu am numit un Dumnezeu medical care decide cine trăiește și cine moare. Motivația foarte puternică a acestui proiect vine de la moartea unor copii și tineri cu insuficiență renală cronică pe care i-am îngropat și care, din punctul meu de vedere, ar fi avut o șansă dacă s-ar fi născut într-o țară cu un sistem de transplant echitabil”, a declarat deputatul USR.

În 2006, când a fost adoptată Legea nr. 95 privind reforma în domeniul sănătății, România nu era membră a Uniunii Europene, iar directivele europene erau doar noțiuni abstracte. Din păcate, nici în prezent, la aproape 13 ani de la aderarea la UE, directivele europene care reglementează activitatea de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană nu sunt transpuse total în legislația românească.

Practic, toate activitățile din domeniul transplantului trebuie reglementate, așa cum se întâmplă în toate țările europene. România are nevoie de o lege a transplantului – sau câte una separat pentru organe, țesuturi și celule – nu de un titlu într-o lege veche de 13 ani.

Noua lege a transplantului ar trebui să unifice toate prevederile europene, momentan dispersate printre ordine de ministru (care implementează uneori câte trei directive, dar nici una complet sau corect) și să reglementeze activitatea atât de complexă desfășurată de centrele de prelevare, centrele de transplant, băncile de țesuturi și celule, clinicile de fertilizare în vitro etc.

  • „România nu a avut ani de zile reguli clare pentru sistemul de transplant, nu a avut transparență în ceea ce privește sistemul de alocare, sistemul de trasabilitate, nu a avut sancțiuni clare pentru cei care și-au traficat un organ pentru bani sau pentru cei care și-au permis să pângărească acest gest deosebit, pur, de mare omenie al donării de organe și și-au permis să facă afaceri cu ele. Iar toate acestea trebuie să se schimbe”, a mai declarat Ungureanu.

Modificările legislative propuse de deputatul USR vizează: trasabilitatea și alocarea organelor, introducerea unor criterii și condiții clare de declarare a morții cerebrale și sancțiuni pentru cei care fac din transplant o afacere.

În ceea ce privește trasabilitatea, se impune un sistem informatizat care să cuprindă cel puțin următoarele baze de date:

– un subregistru în care să fie înscriși toți pacienții din România care necesită un transplant – indiferent de centrul în care s-au înscris, respectiv o listă unică de așteptare, cu un sistem care să aloce fiecăruia un punctaj/scor specific tipului de organ, pe baza unor criterii obiective și echitabile și care stabilește prioritatea pe listă (vechimea pe lista de așteptare nu reprezintă un criteriu medical, urgența da; compatibilitatea de grup sangvin nu este importantă pentru transplantul de cord, dar este esențială pentru cel de rinichi, etc.)

– un subregistru care să păstreze informațiile referitoare la pacienții transplantați, care să permită identificarea primitorului, a datei transplantului și a centrului în care acesta s-a efectuat, precum și monitorizarea evoluției și a tratamentului posttransplant.

– un subregistru care să asigure evidența tuturor donatorilor vii și decedați și a fiecărui act de donare, necesară pentru monitorizarea evoluției donatorilor vii după prelevare.

În ceea ce privește alocarea de organe pe criterii transparente și echitabile, se impune crearea și utilizarea unui algoritm care folosește criterii medicale obiective legate de caracteristicile organului și ale primitorului (grup sangvin, Rh, sistem de antigene HLA; dimensiunile organului rezultate din înălțime și greutate), dar mai ales de gradul de urgență – sistem care este deja utilizat în alte țări și la nivelul Organizațiilor Europene de Schimb de Organe.

  • „Organele nu trebuie alocate nici după criteriul ‘valorii sociale’, nici după bunăstarea materială a celor care au nevoie de ele. Din păcate, de prea multe ori s-a întâmplat acest lucru și sunt români care și-au vândut casa pentru a primi un organ. Nici la această oră nu știm câte transplanturi de rinichi sau de ficat s-au făcut în mod real în România, care sunt beneficiarii, câți mai sunt în viață, care este rata de supraviețuire. În aceste zone gri s-au strecurat abuzuri. Încrederea cetățenilor în sistemul de transplant nu se câștigă cu sloganuri, ci cu o organizare mai bună, cu o transparență mai mare, cu o comunicare mai bună și campanii țintite”, a mai declarat deputatul USR Emanuel Ungureanu.

În elaborarea acestui proiect, pe care îl numește Legea „Adina Bleotu”, după tânăra studentă la Medicină din Timișoara care a murit fără să aibă o a doua șansă pentru România nu are încă un sistem echitabil de alocare a organelor, deputatul USR Emanuel Ungureanu a colaborat cu experți în domeniul traficului de organe și persoane, printre care Gina Sturdza, reprezentant al Organizației „Doctori Împotriva Recoltării Forțate de Organe”, Silvia Tăbușcă, director al Centrului de Drepturile Omului și Migrație, și Anca Baculea, fost director al Agenției Naționale de Transplant.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare