Deputatul social-democrat Mihai Weber spune, intr-o postare pe pagina sa de facebook, ca preluarea guvernării, într-o perioadă de criză pe care o traversa țara, a reprezentat un gest de responsabilitate maximă din partea PSD.
- “În șase luni, prin măsurile întreprinse, am reușit să sprijinim TOATE domeniile de activitate, iar printre cele mai importante obiective atinse amintesc :
Promulgarea Legii offshore, datorită căreia putem vorbi de independența față de gazele din import;
Plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze pentru populație și pentru agenții economici;
Deblocarea lucrărilor la hidrocentralele de pe râul Jiu și Mureș, în contextul crizei energetice;
Majorarea pensiilor și alocațiilor copiilor;
Majorarea salariului lucrărilor din agricultură la nivelul celor din construcții;
️PSD a demonstrat că se poate!
Împreună mergem mai departe “, a mai transmis deputatul.