Firmele din HoReCA vor primi o despăgubire 20% din diferenţa între cifra de afaceri din 2020 şi cea din 2019, potrivit schemei de despăgubire care va fi lansată marți, 29 iunie, a anunțat ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, Claudiu Năsui, conform Agerpres.
Marţi, 29 iunie, lansăm schema de despăgubire pentru industria HoReCa. S-a discutat mult despre această măsură. Am avut foarte multe întâlniri cu mediul de afaceri şi cu specialişti pentru a pune la punct această schemă. Firmele vor primi despăgubire 20% din diferenţa între cifra de afaceri din 2020 şi cea din 2019. Procedura de aplicare este simplă şi 100% online”, a scris Claudiu Năsui, pe Facebook.
Claudiu Năsui a explicat că, în cazul în care cererile depăşesc bugetul maxim alocat, toată lumea va fi plătită proporţional din acel buget maxim.
„Pentru prima dată în istoria României, programul este făcut în aşa fel încât să fie imposibil de manipulat de către politicieni sau funcţionari. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care unii sunt supăraţi. Erau obişnuiţi să poată alege ei cine primeşte şi cine nu primeşte bani publici. Nu de alta, dar niciodată nu e buget suficient pentru toţi. Şi atunci intervin «criteriile de selecţie». Câteodată a fost «primul venit, primul servit», alteori a fost un criteriu arbitrar. Stop. De data aceasta nu vom mai face aşa. Toţi cei care aplică şi sunt eligibili vor primi bani”, a subliniat ministrul.