Destinaţia turistică România va fi promovată, în perioada 5 – 7 martie, la cel mai mare şi important târg de turism din lume, la Berlin

Destinaţia turistică România va fi promovată, în perioada 5 – 7 martie, la cel mai mare şi important târg de turism din lume, organizat în format business-to-business (B2B) – Bursa Internaţională de Turism – ITB Berlin, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), transmis marţi AGERPRES.

Astfel, pavilionul naţional găzduieşte, timp de trei zile, 38 de co-expozanţi din rândul tur-operatorilor, agenţiilor şi asociaţiilor de turism, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi regionale, care vor promova o ofertă turistică diversificată: de la circuite culturale, drumeţii şi călătorii în oraşe, până la sejururi relaxante pe litoral şi explorări în Delta Dunării.

Pavilionul naţional al României, organizat de MEAT, are o suprafaţă totală de 210 metri pătraţi, iar toţi expozanţii beneficiază de un spaţiu propriu pe platforma digitală a evenimentului, de un profil online individual şi o agendă de întâlniri dedicată.

„Vizitatorii vor putea face cunoştinţă, în spaţiul dedicat României, cu cele mai frumoase şi atractive obiective turistice locale, surprinse într-o producţie video realizată către jurnalistul britanic Charlie Ottley. Filmele au fost difuzate internaţional, pe BBC News, campania de promovare derulată de MEAT obţinând o rată de recunoaştere de 59%. Acestea surprind România pe parcursul celor patru anotimpuri – primăvara, vara, toamna şi iarna -, ceea ce îi subliniază caracterul de destinaţie permanentă, pentru fiecare zi din an. Mai mult, vor fi prezentate în imagini şi patru forme de turism specifice ţării noastre, care pot fi de interes pentru turiştii germani, cum ar fi cel de tip city-break, istorie şi cultură, ecoturism şi autenticitate. Experienţa va fi completată şi de realitatea virtuală, care îi va ajuta pe cei care ajung la standul nostru „să călătorească” pe loc, în România”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, România va participa şi la conferinţa internaţională Donausalon (Salonul Dunării), aflată la cea de-a 9-a ediţie, eveniment organizat în ultima zi a ITB Berlin de către Reprezentanţa Permanentă a Landului Baden-Wurttemberg.

„În calitate de partener de cooperare, România – ţară riverană Dunării – va amenaja un stand, unde delegaţia MEAT, condusă de secretarul de stat Lucian-Ioan Rus, va prezenta publicului interesat cele mai frumoase poveşti şi curiozităţi despre destinaţiile turistice autohtone. Tot aici, vizitatorilor li se vor oferi spre degustare produse gastronomice şi băuturi specifice româneşti. Iniţiativa vine, astfel, în completarea acţiunilor de promovare ale instituţiei noastre, care vizează piaţa germană. Germania ocupă an de an primul loc în clasamentul ţărilor emiţătoare de turişti străini în România, motiv pentru care este şi va rămâne o piaţă prioritară. Spre exemplu, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, turiştii germani au reprezentat 10,40% din totalul turiştilor străini care ne-au vizitat ţara, în anul precedent. Aceştia preferă, de obicei, contactul cu natura, turismul activ, circuitele culturale, experienţele în mediul rural, dar şi călătoriile în marile oraşe ale ţării. Totodată, menţionăm că în Germania îşi au sediul şi cei mai mari tur-operatori din lume”, notează ministerul de resort.

Reprezentanţi MEAT precizează că operatorii economici, prezenţi în pavilionul României de la ITB Berlin, beneficiază de decontarea a 50% din cheltuielile transportului extern, însă fără a depăşi echivalentul a 500 de euro şi a 50% din cheltuielile aferente primei nopţi de cazare, în ambele cazuri pentru câte un reprezentant/expozant. Totodată, instituţia acoperă, în proporţie de 100%, cheltuielile aferente taxei de participare, închirierea spaţiului la stand de la organizatori, precum şi personalizarea, amenajarea şi decorarea stadului, în limita a 3 mp/expozant.

Într-un comunicat separat, Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului (APDT) Prahova a anunţat că va fi prezentă la Târgul Internaţional de Turism de la Berlin .

„În fiecare an, în luna martie, lumea turismului internaţional se adună la unul dintre cele mai mari târguri de turism din lume. Din 1966, ITB Berlin a fost forţa inovatoare şi platforma lider a industriei turismului, dar şi principalul târg comercial la nivel global, numit şi „The World’s Leading Travel Trade Show. De mai bine de 50 de ani, numele ITB reprezintă cunoaşterea industriei la nivel mondial, 365 de zile pe an, reţele şi evenimente care stabilesc tendinţe, indiferent dacă sunt formate virtuale, fizice sau hibride””, se menţionează în comunicatul APDT Prahova.

Bursa Internaţională de Turism – ITB Berlin s-a impus, de-a lungul anilor, ca fiind cel mai important târg de turism din întreaga lume, datorită expertizei şi înţelegerii profunde a tendinţelor şi evoluţiilor din industria internaţională a călătoriilor. Post-pandemie, evenimentul s-a transformat în format B2B.

România a fost prezentă cu pavilion naţional încă din etapa de debut a expoziţiei, prima participare având avut loc în urmă cu 54 de ani, în 1970.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare