Detalii despre organizarea Adunării „Moldova Europeană” din 21 mai

Marți au fost făcute publice mai multe detalii despre organizarea Adunării „Moldova Europeană” din 21 mai.

În cadrul unei conferințe de presă, Secretarul general al Guvernului, Artur Mija, care este și președintele grupului de organizare a Adunării „Moldova Europeană”, a declarat că siguranța oamenilor participanți la eveniment este în prim plan, iar inspectoratul de poliție și instituțiile statului vor preveni orice încercare de violență și vor asigura ordinea și liniștea.

Adunarea de duminică, 21 mai, este apolitică, de aceea sunt așteptați să participe toți cetățenii – să arăte că puterea în Republica Moldova este a oamenilor. Sunt așteptați și cetățenii din diasporă să susțină același lucru. Harta celor 33 de orașe europene unde vor avea loc aceste întruniri o puteți găsi aici.

Evenimentul va avea două părți – adresări către cetățeni și, în cea de-a doua parte, un program artistic, iar durata evenimentului va fi de câteva ore. Programul va fi plasat pe site-ul moldovaeuropeana.md cu câteva zile înainte de eveniment.

Președintele grupului de organizare a evenimentului de duminică a subliniat că Piața Marii Adunări Naționale este rezervată pentru Adunare, lucru decis de Comisia Situații Excepționale. La fel, s-a menționat că Ministerul Afacerilor Interne va asigura fluidizarea traficului, astfel încât cetățenii care doresc să ajungă la Adunare să o poată face liber, neîngrădit și fără obstacole, iar numărul de unități de transport public din Chișinău și suburbii va fi suplimentat. Cetățenii care se vor deplasa din diferite regiuni ale țării pot vedea aici harta parcărilor amenajate.

De asemenea, Artur Mija a precizat că guvernul va asigura toate condițiile pentru un eveniment bine organizat: vor fi instalate unități sanitare și oamenilor le va fi asigurată apă potabilă, la solicitare. Vineri, 19 mai, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, va face o conferință de presă la care va da mai multe detalii despre aspectele de securitate ale evenimentului – pentru o bună desfășurare a Adunării.

Mai multe detalii despre organizare și program găsiți pe pagina evenimentului – moldovaeuropeana.md

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare