DEZVALUIRI EXPLOZIVE ale unui fost premier: Cum a fost “aruncat” numele României într-un scandal din SUA

Fostul premier Adrian Năstase, preşedinte al Fundaţiei Europene Titulescu, a dezvăluit luni că numele României a fost “aruncat” într-un scandal din Statele Unite.

La finalul unui interviu pentru FoxNews, cunoscutul canal de televiziune american, competitorul CNN şi cu care împreună practic domină de peste 30 de ani întreaga piață media americană, Rudy Giuliani a aruncat o bombă incredibilă.

teptați până ajungem și la România, spune acesta, indicând ferm că are dovezi că Joe Biden, fostul Vicepreședinte american a acționat la fel de suspect (în accepțiunea sa), la București ca și la Kiev.

Denumit și primarul Americii, pentru rolul său extraordinar în infama zi de 11 Septembrie 2001, acea zi a atacurilor teroriste, Giuliani este printre altele și Sir Giuliani, fiind înnobilat de regina Marii Britanii.

Dar, pe lângă toate onorurile primite, americane sau mondiale (să ne amintim și prezența sa într-o sală de teatru românească, pe scena căreia însuși Florin Piersic îi aducea un subtil omagiu), un element pe care puțină lume pare a ști, este acela că Rudy a devenit primar al metropolei New York, după ce a fost unul dintre puţinii procurori care a reuşit să pună sub acuzare şi să obțină condamnări a peste 1000 de membrii ai mafiei italiene din SUA, a peste 200 de politicieni (democrați și republicani),  şi a zeci de actori ai elitei financiare din Manhattan, a scris Năstase pe blog.

Potrivit acestuia, cunoscut mai mult pentru mandatele sale de primar, lui Giuliani nu i se uită  trecutul său de procuror, “unul extrem de dur și de determinat.

În secundele pe care deja multă lume le-a văzut la FoxNews, Giuliani nu a fost avocatul lui Trump ci procurorul acuzator al lui Biden. Iar acest lucru mă sperie, pentru că nominalizarea numelui de România, dovedește, ceea ce sursele americane menționau de peste 16 luni, că, pe lista marilor interese ale lui Biden în Europa, România pare a fi fost a doua ca importanța dupa cea a Ucrainei.  Încă din anii administrației Obama, acest lucru se cunoștea, iar marile probleme pe care această regiune est europeană le-a cunoscut nu ar fi existat dacă Biden și-ar fi îndeplinit onest și corect îndatoririle de vice președinte a celei mai puternice democrații din lume”, a spus fostul premier.

În opinia acestuia, “pentru ca tabloul politic fie complet, reacția dură a lui Giuliani vine după ce, un grup de democrați au cerut oficial întregii media americane să îi interzică celebrului primar orice prezenţă.

Pur şi simplu, neînfricații luptători pentru democrație, cer ca una din vocile critice la adresa lor fie trecută pe lista neagră. Rictus al descompunerii ideologice tipice lui Mihail Șora, cel care, acum 65 de ani interzicea publicarea lui Eminescu pentru naționalism, da îl promova pe peotul comunist Aragon al Franței, pentru internaționalism, cererea de interzicere a  lui Giuliani a declanșat o reacție demnă de procurorul neiertător de acum 40 de ani. Ca să provoace și mai multe daune neo marxiștilor din tabăra lui Biden și în special ai lui Soros (cine ascultă atent acuzațiile lui Giuliani, va afla că afacerea lui Biden junior, Burishma, pare a acoperi o afacere ucrainiană de și mai mare amploare, cea a lui Soros, care și ea era sub lupa procurorului ucrainian demis la cererea lui Biden senior, precum și o legătură cu dosarul Steele, unde un spion britanic, la pensie, îl acuza pe Trump ca fiind legat de Moscova)(https://youtu.be/JzkpFq5jKjM?t=66),

Adrian NastaseGiuliani aruncă numele României. Mai mult, Giuliani pune România pe harta unuia dintre cele mai complexe scandaluri politice americane și pentru că, în același timp, statul subteran american tocmai aruncase în joc, pentru a da greutate procesului de demitere prezidențială, un al doilea turnător, se pare tot ofițer de informții, care (conform surselor media americane) dorește să iasă la suprafață și să confirme prima turnătorie cu privire la conversația telefonică dintre Trump și Zelensky.

După Ucraina, în oglindă, Giuliani pune a doua țară in discuție, România, așa cum democrații vor aducă un al doilea turnător de prin cotloanele CIA. Și iată că jocul politic a devenit dintr-o dată nu numai fierbinte, dar incandescent pentru România., a spus fostul ministru de Externe.

Ceea ce s-a întâmplat în România urma să se întâmple şi în SUA – cel mai dur purgatoriu al eşichierului politic

Adrian Năstase a povestit apoi, în context, “cum a ajuns un ambasador american la București.

Plecarea cu surle și trâmbițe a lui Gittestein din funcția ambasadorială de la București a fost urmată de o tranziție lungă, de ani, perioadă în care SUA nu au avut ambasador în România. În spatele ușilor închise, la Departamentul de Stat se ducea o luptă extrem de dură între Clintoniști (foștii angajați ai lui Hillary Clinton – cum a fost de exemplu celebra Toria Nuland) și Bideniști (cum a fost John Kerry, devenit de altfel Secretar de Stat imediat după plecarea lui Hillary). Echilibrul de influențe, negociat de către Clinton cu Obama nu a funcționat astfel că oamenii ei din departament nu primiseseră funcțiile promise. Postul de la București era dorit de către ambele facțiuni, nu numai pentru savoarea sa locală (ambasadorul SUA devenise după intervenția brutală din 2012, practic un guvernator al României) ci și pentru valoarea sa strategică și anume apropierea de Ucraina. Unde, în marele desen geo-strategic al lui Hillary Clinton și statului subteran american, trebuia să se întâmple jocul care trebuia să îi asigure locul în istorie, după ce va fi fost aleasă prima femeie președinte al SUA. Astfel, Klemm a fost numit pentru ca să reprezinte autoritatea lui Hillary, exact în ultimul an al administrației Obama, tocmai pentru a promova interesele politice ale noului președinte Clinton, așa cum toate sondajele anunțau că va fi. Istoria însă joacă feste, iar Clinton nu a fost aleasă. Această nominalizare era lovitura impotriva lui Biden. Există o legendă, destul de substanțiată de presa americană, care spune că Hillary Clinton, la inceputul campaniei ei, i-ar fi spus lui Biden ca ea nu va face nici un fel de ancheta cu privire la afacerile fiul său, dar ca nu poate garanta că, odată ajunsă la Casa Albă, oamenii săi nu o vor face. Mesajul mai mult decît clar a fost recepționat și tradus corect de către Biden, pe atunci favoritul lui Obama pentru a fi candidatul democrat la alegerile prezidențiale din 2016. Ca atare, folosindu-se de dispariția tragică a fiului său Beau, Biden a anuntat ca nu se va prezenta candidat. Clinton punea la colț astfel si pe Obama, care stia clar de acțiunile lui Biden din Estul Europei si nu le-a oprit niciodată, rivalitatea dintre clanul Clinton și noua dinastie politică democrată pe care Obama dorea să o fondeze fiind de notorietate publică”, a detaliat preşedintele FET.

Năstase susţine că “povestea Biden s-ar fi încheiat astfel dacă Hillary ar fi devenit președinte al SUA”, adăugând că toți analiștii sunt de acord în a spune că strategia pe care Clinton o pregatise se referea la curățirea efectivă a tablei de șah.

Clinton pregătise cel mai dur purgatoriu al eșichierului politic american. Începând cu #metoo, cu #blacklivesmatter, cu #whitenationalism și terminând cu lupta împotriva corupției, toate acestea erau instrumentarul principal pentru eliminarea tuturor celor care, din interiorul clasei politice americane, s-ar fi opus președintelui Hillary Clinton ți proeiectelor sale. Începand cu Biden, Obamisti, Bushisti etc. Exact ceea ce s-a intamplat în România trebuia să se întâmple și în SUA. Băsescu pusese în aplicare, cu ajutorul lui Coldea și Maior, procesul de eliminare a tuturor actorilor politici, economici, culturali, spirituali din România. DNA, ANI, DIICOT, ICCJ, SRI și alte instituții fuseseră transformate în instrumente implacabile ale epurării pregătite în laboratoarele ascunse ale statului subteran. Același proces trebuia aibă loc în SUA, sub Hillary Clinton. De aceea, vom observa că, chiar și în cazul pierderii de către aceasta a alegerilor, anumite elemente ale programului stabilit de către statul subteran au fot declanșate, cum a fost cel denumit #metoo, primele victime acuzate de infracțiuni sexuale (unele vechi de zeci de ani) nefiind republicane ci principali actori ai stângii americane din domeniul media și film, tranziționând treptat spre tereneul politic și judiciar. Exact ca și în România, directorii FBI, CIA, NSA erau parte integrantă a proiectului. Cei trei au fost dați afară cu greu de către Trump, când a devenit președinte, iar reacțiile lor sunt absolut identice cu cele ale unor Coldea, Kovesi sau Tarcea. Simetria (căci tot ne-am referit la ea) este uluitoare. Avem impresia că România a fost laboratorul unui experiment care prefața un program de inginerie socială  pregătit pentru continentul american. Iar dacă acest proiect mamut ar fi reușit, democrația, așa cum am învățat-o noi la școală ar fi dispărut, făcând loc unui forme de organizare politică și statală nouă, cu o nouă clasă politică, militară, culturală, spirituală și economică, slujind exclusiv interesele statului subteran, oricare ar fi fost acela. Hillary Clinton devenea cel mai puternic președinte al SUA, din întreaga istorie a acestei federații. Si ar fi schimbat complet istoria mondiala. (…) Că ar fi devenit și ea victimă a statului paralel, așa cum Băsescu sau Elena Udrea au devenit, putem doar ne imaginăm. (…)  Și tocmai în acest joc pe cît de complex, pe atît de distrugător, în miezul fierbinte al unui reactor de inginerie socială la nivel planetar, numele României a fost rostit.Binecuvântare sau blestem, viitorul o vaspune. Pentru moment însă, riscurile sunt enorme. Ele sunt absolut termo-nucleare.”, a încheiat fostul premier.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare