Dezvăluiri INCENDIARE / Antonescu: Dragnea şi Ponta au avut relaţii private cu Maior şi Coldea

Crin Antonescu a dezvăluit că, în perioada în care era co-preşedinte al Uniunii Social Liberale, „securitatea de rit nou nu l-a iubit niciodată”, dar a negat că ar fi fost înlăturat din politică de statul paralel.

El a adăugat că i-a cunoscut pe foştii şefi ai SRI George Maior şi Florian Coldea, dar „nu a avut relaţii personale cu aceştia aşa cum au avut Victor Ponta şi Liviu Dragnea”.

„Nu cred că securitatea de rit nou sau statul paralel m-au iubit vreodata sau că mă doreau, dar de aici până la a spune că m-au înlăturat e o distanţă lungă. Nu pot spune că pe alţii îi iubeau, dar erau ai lor. Nu am avut dosar, statul paralal nu a avut nicio implicare, deşi anumiţi oameni din stat paralel vor fi răsuflat uşuraţi. Nu am fost şantajat,” a declarat fostul preşedinte PNL. (…)

maior coldeaI-am cunoscut pe domnii Maior şi Colea, i-am întâlnit în câteva rânduri, de 3, 4 ori, nu la prilej festiv.

Am avut, cât s-a putut duce, o discuţie despre subiecte legitime, nu am avut o relaţie privată cu dânşii cum au avut alţi lideri politici.

Domnul Ponta, spre exemplu, domnul Dragnea sau alţii,” a susţinut fostul preşedinte al PNL.

Crin Antonescu a mai spus că „nu s-a simțit bine” atunci când Klaus Iohannis a dedicat câteva minute ca să îl atace pe Liviu Dragnea, în discursul în Parlament cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri, pentru că nu era momentul potrivit.

antonescu iohannis„A fost un moment în care nu m-am simțit bine, de exemplu, ca să nu credeți că evit, când, cu ocazia celebrării Centenarului în Parlament, Președintele României, la 100 de ani, deci omul care avea șansa, ca la 100 de ani de la constituirea României Mari, să vorbească cinci-zece minute, să dedice câteva minute lui Liviu Dragnea sau cine a mai fost pomenit acolo. Nu era momentul. Nu m-am simțit eu bine. Președintele a decis, că de aceea e președinte. O fi bine, o fi rău. Eu spun când m-am simțit foarte bine, când nu m-am simțit foarte bine.

(…)M-am simțit bine atunci când foarte recent, în toiul unui scandal internațional european, Klaus Iohannis a spus la Bruxelles – avem niște probleme în România, dar suntem capabili să le rezolvăm, România este un stat democratic și problemele noastre ni le vom rezolva noi ”, a spus Antonescu.

El nu ştie dacă Klaus Iohannis va câștiga un al doilea mandat prezidențial, pentru că „nu este analist, nici profet”, dar a adăugat că, așa cum se văd lucrurile acum, nu există în acest moment o variantă, nu cu mai multe șanse, ci mai bună.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare