Europarlamentarul Diana Șoșoacă, liderul SOS România, a anunțat de la Washinghton, într-o intervenție pentru B1 TV, că se pregătește un guvern al suveraniștilor în România, scrie b1tv.ro.
Ea a mai precizat că va fi parte a negocierilor privind împărțirea teritoriilor din Ucraina:
“La acest moment se negociază teritoriile din Ucraina. Voi fi parte a negocierilor pentru România, pentru că nu voi permite nimănui să își bată joc de România și să fim tăiați iar ca pe hârtia lui Churchill și voi merge oriunde este necesar pentru a pleda cauza României, pentru a ne păstra Transilvania. De aceea și în Parlamentul European, reacția mea la adresa Serbiei și Kosovo a fost una extrem de radicală, Kosovo e Serbia pentru că dacă se întâmplă altfel și Transilvania va fi luată. Sunt niște chestiuni extrem de importante, s-au schimbat polii de putere iar România este lută de două sfere de influență, americană și rusească, este exact ce vă spun eu de ani de zile, că cele două părți se înțeleg pe la spate în spatele cortinei. Asta se vede foarte clar acum”.
“Este normal să existe influență americană pentru că avem 13 baze NATO care de fapt înseamnă America. Este normal să existe influență rusească, doar sunt aici și doar nu credeați că marea Rusie o să își piardă controlul asupra Europei. Uitați-vă ce relații sunt și cu austriecii, și cu polonezii. Să lăsăm gargara Ursulei von der Leyen, să lăsăm prostiile gen Ciolacu care nu și-a luat BAC-ul și haideți să facem politică adevărată pentru că pentru România nu a mai făcut nimeni niciun fel de politică externă. Dacă nu m-aș fi dus eu în anumite locuri extrem de importante România nu mai era pe harta lumii în politica externă, ci era cu Ungaria care se ducea și vorbea adiacent cu România, conform intereselor Ungariei”.
Diana Șoșoacă a lansat totodată o amenințare dură la adresa magistraților și avocaților din România:
“Se pregătește un Guvern al suveraniștilor. Asta pot să vă spun, de asta SOS România și AUR sunt aici. Nu a înțeles domnul Cioalcu. Eu îi pun în vedere și lui, procurorului general, președintelui CCR ca până mă întorc să își dea demisia. Va urma un șir lung de arestări mai ales din rândul magistraților dar și avocaților care și-au bătut joc de ceea ce înseamnă justiția din România. Mă voi ocupa persoanl de acest lucru”.