Diana Şoşoacă, mesaj către susţinători: „Pe mine nu mă înfrâng nişte bucăţi de satane aruncate de serviciile secrete. Nu vreau să văd pe nimeni plângând, dezamăgit, vreau să vă văd la luptă. Vom declanșa atacul național împotriva dictaturii care s-a instalat în România. Avem obligația să câștigăm alegerile cu partidul SOS România”

Diana Șoșoacă a avut o reacție după decizia CCR de a-i anula candidatura la alegerile prezidențiale, scrie dcnews.ro.

Imediat după ce a aflat decizia Curții Constituționale, care i-a anulat candidatura pentru alegerile prezidențiale, Diana Șoșoacă a intrat live pe Facebook cu Luis Lazarus. Șoșoacă susține că este sunată de mulți oameni importanți din armata României care o susțin. De asemenea, Șoșoacă spune că a fost trădată și de oameni din propriul partid.

„Mă sună foarte mulți din Sfatul Înțelepților, mă sună generali din armată. Este timpul să acționăm.

Solicit tuturor membrilor SOS România, președinților de filiale, tuturor oamenilor. Vom declanșa atacul național împotriva dictaturii care s-a instalat în România. Avem obligația să câștigăm alegerile cu partidul SOS România. Nu vreau să vă văd dezamăgiți, nu vreau să văd pe nimeni plângând, vreau să vă văd la luptă.

Vreau să vă văd la luptă pentru că avem de-a face cu cea mai mare mizerie din lumea întreagă. Pe mine nu mă înfrânge decât Dumnezeu, nu voi, care sunteți niște bucăți de satane aruncate de serviciile secrete. Nu mă interesează decât nația mea, România, care își va recupera independența și suveranitatea. Chem toată armata alături de mine și toți patriotii și suveraniștii. Acum aveți dovada că Diana Ivanovici Șoșoacă este singurul om care poate să învingă sistemul. Nimic nu mă va opri, vom merge înainte,” a spus Diana Șoșoacă.

„Ridică-te, Gheorghe! Ridică-te, Ioane! Și luați-vă țara înapoi. Acum s-a demonstrat că Diana Șoșoacă a luptat pentru curățenie în partidul SOS România, acum s-a demonstrat că Dumitru Silvestru Șoșoacă a fost cel mai mare trădător din partidul SOS România, ca toți ceilalți nespălați care au fost dați afară din SOS România.

Acum aveți dovada că Diana Șoșoacă a fost singura care a apărat dreptul constituțional și care a militat pentru pace în țara asta. Treceti, batalioane române, Carpații și cuceriți-vă țara înapoi. Ieșiți și luați-vă țara înapoi. Copiii voștri sunt sclavi pe tot mapamondul acum. Nu cedați, români, la luptă!

Vreau să văd acum toți românii din diaspora că luptă,” a mai spus Diana Șoșoacă în live-ul cu Luis Lazarus.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare