Diana Șoșoacă a transmis o scrisoare către președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, scrie bzi.ro.
„Sesizez pe această cale conducerea Parlamentului European cu privire la agresiunile la care am fost supusă în timpul sesiunilor plenare de la Strasbourg, și, în mod special, la sesiunea din 7-10 octombrie la Strasbourg.
Astfel, pe data de 8 octombrie, atunci când am ieșit de la plen seara târziu, am fost urmărită pe culoarul unde se află biroul meu, de un bărbat tânăr, – 30-35 de ani – care purta căști pe urechi, despre care nu știu ce calitate avea și care s-a ținut tot timpul în urma mea.
Atunci când am schimbat direcția de mers, acesta s-a întors către mine și a început să îmi cânte în față într-un mod agresiv, după care a vrut să intre în toaletă după mine şi nu am putut evita acest lucru decât închizându-i ușa în nas.
De asemenea, vă atrag atenţia că mi se lipesc periodic steaguri LGBT pe ușa cabinetului de europarlamentar de la Strasbourg şi se scriu cu carioca însemnele LGBT pe ușa de la birou.
Mai grav, ușa a fost lovită.
Ca urmare a acestor agresiuni, vă solicit pază din partea Direcţiei de specialitate din Parlamentul European, ținând cont că mă simt amenințată și mă simt în nesiguranță.
Vă atrag atenţia că noi, creștinii, nu am agresat pe nimeni în Parlamentul European, nici nu am lipit simbolurile noastre pe alte birouri sau să distrugem însemnele altora, așa încât acest comportament al reprezentanților LGBT este total inacceptabil.
Aceste acțiuni violente ale reprezentanților LGBT arată cine sunt de fapt extremiștii”, scrie europarlamentarul Diana Șoșoacă.