Europarlamentarul Diana Iovanovici Şoşoacă spune că dosarul penal care i s-a deschis după ce l-a comemorat pe Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mişcării Legionare, ”nu are niciun temei” juridic, ea susţinând că ”să te duci să aprinzi o lumânare la o troiţă a unui mort este o faptă creştină”, scrie news.ro.
”Nu întâmplător mi s-a făcut un dosar penal. Din punct de vedere juridic nu are niciun temei. Să te duci să aprinzi o lumânare la o troiţă a unui mort este o faptă creştină, nu o faptă antistatală. Să mi se reproşeze că am făcut un parastas pentru eroii neamului… este o chestiune creştină, ceea ce înseamnă că aceşti neobolşevici care se pregătesc să preia puterea în cârdăşie cu întreaga putere de 35 de ani sunt anticreştini şi antiromâni, iar creştinismul va fi scos în afara legii”, a declarat, luni seară, Şoşoacă, într-o conferinţă de presă.
”Vor avea loc transformări copleşitoare care îi vor surprinde pe cei care au trăit doar în bula lor şi nu au ştiut să televiziunile nu mai au acelaşi impact ca altădată şi că toţi oamenii şi-au găsit alternativă pe social media unde avem profesioniştii noştri, specialiştii noştri care ne permit să punem întrebări, care ne permit să ne exprimăm şi care nu ne trimit la închisoare dacă afirmăm că ne place un om din trecut care pentru noi este erou iar pentru alţii, nu ştiu, este un criminal. Fiecare depinde ce a citit. Odată ce adopţi legi care interzic să vorbeşti despre o persoană, despre o mişcare, despre o parte din istoria ta şi o anulează şi te trimit la închisoare dacă-ţi expui o opinie, în acel moment ai de-a face cu un stat totalitar”, a adăugat preşedintele SOS România.
Poliţiştii din Ilfov au anunţat, duminică, faptul că fac cercetări după ce mai multe persoane, printre care şi Diana Şoşoacă, l-au comemorat pe liderul Mişcării Legionare Corneliu Zelea Codreanu la troiţa din Tâncăbeşti.
Evenimentul a fost transmis pe pagina de Facebook a Dianei Şoşoacă.