Europarlamentarul Diana Șoșoacă, președinta partidului SOS România, reacționează dur după ce George Simion, liderul AUR, a acuzat-o de faptul că negocierile pentru formare unei coaliții suveraniste în România s-au împotmolit din cauza ei. Aceasta spune că negocierile continuă, însă cu ‘cealaltă parte’ a partidului și că nu s-au purtat niciodată discuții în ceea ce îl privește pe Călin Georgescu.
„Nu a avut loc doar o singură întâlnire, ci vreo 6. Eu m-am întâlnit cu Claudiu Târziu la Bruxelles și Strasbourg. La ultima întâlnire din parlament a participat de la AUR și Sorin Lavric și alte 4 persoane, iar de la SOS – eu, Clement Sava și Ninel Peia. Dumneavoastră ați lipsit de la orice întâlnire de unire a suveraniștilor. Încerc de 2 ani să vă unesc. Întotdeauna dumneavoastră ați jucat contra. În primul rând nu s-a discutat încă despre prezidențiale și Călin Georgescu. Urmează ca instanțele să se pronunțe cu privire la Călin Georgescu, doi: toată lumea știe că nu v-ați înțeles niciodată cu dl. Călin Georgescu, dar e bine să îi folosiți valul, ca să creșteți și, când el va fi interzis, să candidați pe cai mari spunând că l-ați susținut. Mi-e scârbă de astfel de feluri de a te folosi de oameni“, a spus Diana Șoșoacă într-un mesaj video.
Senatoarea a criticat dur strategia politică a lui George Simion, acuzându-l de lipsă de respect față de poporul român și de sărbătorile de Crăciun. „Să ajungeți de Crăciun să dați în mine, în SOS România, să mințiți poporul și să distrugeți unica speranță a românilor de unificare a forțelor suveraniste, vă arată ceea ce sunteți,” a adăugat ea.