Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au coordonat efectuarea a 8 percheziții domiciliare pe raza teritorială a județelor Călărași, Sălaj și Maramureș.
Activitățile au fost desfășurate în baza unui ordin european de anchetă și a 8 ordine de indisponibilizare emise de autoritățile judiciare din Germania, într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și tăinuire.
Simultan, pe teritoriul Germaniei au fost efectuate 10 percheziții domiciliare privind activitatea aceleiași grupări infracționale.
Cercetările efectuate de către autorităţile judiciare din Germania vizează activitatea unui grup infracțional organizat care, începând cu anul 2021, a racolat, utilizând metoda ”loverboy”, 11 persoane vătămate pe care membrii grupului le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituției în hoteluri, pensiuni sau alte locuri de cazare aflate în sudul Germaniei.
În această modalitate au fost obținute câștiguri de peste 350.000 de euro.
În plus, s-a reținut că, începând cu luna martie 2022, doi cetățeni români au achiziționat din Spania autoturisme despre care aveau cunoștință că provin din săvârșirea infracțiunilor de furt, pe care le-au revândut pe teritoriul Germaniei.
Perchezițiile domiciliare au fost efectuate de către polițiști din cadrul cadrul I.P.J. Călărași – S.I.C., S.C.C.O. Sălaj și I.P.J. Maramureș – S.I.C.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost descoperite și ridicate în vederea indisponibilizării suma de 20.665 euro, 6 autoturisme, un ATV, 2 arme scurte neletale supuse autorizării, mai multe telefoane mobile și carduri bancare. De asemenea, au fost identificate 2 case, 2 garaje și 4 terenuri cu privire la care vor fi instituite măsuri asiguratorii.
În cadrul acțiunii au fost puse în aplicare, pe raza județelor Călărași, Sălaj și Maramureș, 7 mandate europene de arestare, persoanele solicitate fiind prezentate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în vederea sesizării instanței de judecată. În plus, o persoană a fost arestată în Germania.
Activitățile au fost efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene din Bacău, Galați, Iași, Neamț, Sălaj, Vrancea și Ialomița.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.