„Acest text nu este despre vinovăția sau nevinovăția lui Nelu Tătaru, dar dacă ar fi, cel mai probabil aș înclina să cred în existența ei. Din imaginile scurse în presă, omul pare că duce pe picioare o boală a banului. 50 de lei, 100 de lei, 500 de lei, toate aceste mici și repetate atenții par simptomele unei îndelungi suferințe. Bătrân, tânăr, operat, abia diagnosticat, toată lumea lasă ceva pe biroul chirurgului Tătaru. Lipsa de reacție, de respingere a gestului, trădează de fapt o mecanică a șpăgii. O relație veche și aproape irațională cu datul și luatul. O lăcomie patologică și netratabilă”, scrie, pe site-ul canal33.ro, jurnalistul Ionuţ Cristache.
„Omul nu are nevoie de bani. Are cumul de salarii și demnități, are afaceri bănoase în familie. Și cu toate astea…ia!
Înainte de încadrarea juridică, e încadrarea morală a gestului. Să vezi un fost ministru al Sănătății, om politic, șef de organizație și deputat acceptând senin puținul unor oameni de 80-90 de ani, îți întoarce stomacul pe dos.
Dar, repet, asta e perspectiva umană asupra situației. Mai e perspectiva instituțională a faptei. Cazul Tătaru e la DNA. La corpul de elită al procurorimii din această țară. E pe masa unei instituții care, în teorie, ar trebui să se ocupe cu mari cazuri de corupție. Cu dosare de răsunet. De la procurori plătiți regește cu 5-7000 de euro pe lună, cu case și mașini de la stat, cu tot felul de beneficii financiare și de statut, te-ai aștepta la destructurări de rețele, de mari scheme financiare, la soluționarea unor dosare cu prejudicii uriașe care să justifice existența unei astfel de structuri.
În schimb, ce vedem aici e un mic spectacol juridic, cu accente electorale. În lipsa unor dosare cu greutate, DNA stoarce emoționalul din această situație. Lentoarea ticăloasă din ultimii ani e mascată prin astfel de dosare cu priză la public. Cazul nu ar fi trebuit să depășească competențele Parchetului de pe langă Tribunalul Vaslui. Ca să nu spun că de o astfel de găinărie juridică s-ar fi putut ocupa și vreo doi polițiști mai talentați de la Poliția Locală din Huși.
Dar nu! DNA alege să se împăuneze cu Dosarul Tătaru și să defileze cu el în fața opiniei publice. Să scurgă în presă, poze, fragmente de dosar pentru a întreține emoția colectivă stârnită de acest caz revoltător. Însă, când dai la o parte emoția, din cazul Tătaru nu rămâne mare lucru. Din păcate, încă o dată, DNA își ratează misiunea pentru care a fost creată. MAREA CORUPȚIE!”, scrie Cristache.
