Ministrul Apărării Vasile Dîncu a declarat, vineri, că scoaterea definitivă din serviciu sau continuarea exploatării avioanelor MiG-21 LanceR vor fi decise doar după finalizarea unei ample analize.
„Din păcate, vechimea foarte mare a acestor aeronave îşi spune cuvântul şi am fost cu toţii martori, în ultimii ani, ai unor incidente cu urmări foarte grave. (…) Nu spunem că MiG-urile 21 LanceR sunt nesigure pentru zbor, ele nu au decolat niciodată decât după ce s-a constatat îndeplinirea tuturor parametrilor tehnici”, a declarat ministrul Apărării, Vasile Dâncu.
Aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forţelor Aeriene Române au fost suspendate de la activităţile de zbor, până la finalizarea unui proces amplu de analiză şi evaluare care a început deja, a precizat Dâncu, pe Facebook.
„Nu spunem că MiG-urile 21 LanceR sunt nesigure pentru zbor, ele nu au decolat niciodată decât după ce s-a constatat îndeplinirea tuturor parametrilor tehnici. Dar este absolut de înţeles că, la atât de mulţi ani de când sunt în serviciu, frecvenţa incidentelor de zbor a crescut. Nu ne putem permite să riscăm viaţa acestor oameni şi suntem obligaţi să căutăm cele mai bune soluţii”, a adăugat ministrul Apărării.