Dîncu, despre fotoliul de la Cotroceni: Nu aş avea această obrăznicie şi nici lipsă de modestie  

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat că nu îţi doreşte nici funcţia de premier, nici cea de preşedinte al României, afirmând că nu ar avea ”această obrăznicie și nici lipsă de modestie”.

”Nu îmi doresc această funcţie, nu mi-am dorit-o nici atunci, chiar dacă foarte mulţi au gândit pentru mine sau au încercat să mă împingă în faţă, în acel moment nici nu mi-am dorit foarte mult această funcţie şi nici nu am vorbit cu preşedintele de atunci al partidului care era un prieten al meu, în acel moment, nu am vorbit despre asta. L-am lăsat să aleagă aşa cum poate el, după mintea lui, după simţirea lui şi a ales mai prost decât m-ar fi ales pe mine, dar nu înseamnă că eu aş fi avut un succes mai mare. Am avut o discuţie atunci şi am văzut care sunt proiectele de viitor şi m-am retras şi din viitorul guvern în care trebuia să am o poziţie. Voiam să fiu ministrul Culturii, era visul meu de a ieşi din politică”, a declarat Vasile Dâncu, la Digi 24.

Vasile Dâncu a afirmat că ”există o limită pe care trebuie să ţi-o înţelegi singur”, în politică.

”Nu poţi să îţi doreşti să fii preşedintele României, nu aş avea această obrăznicie şi nici această lipsă de modestie încât să cred că aş merita să îmi doresc. Cel care va fi preşedintele României sper să fie un preşedinte pe care să îl aleagă oamenii şi să îl aleagă în funcţie de vocaţia lui de constructor al ţării. Pentru foarte mulţi politicieni visul este să meargă la capăt. Eu cred însă că este o limită pe care trebuie să ţi-o înţelegi singur. Şi trebuie să înţelegi singur cât eşti capabil să sacrifici pentru această funcţie, pentru funcţia ultimă, să spunem”, a adăugat ministrul.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare