Dîncu, despre războiul din Ucraina: Să fim pregătiţi să echilibrăm fronturile /Este o acalmie falsă

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat, sâmbătă seară, că ”va trebui să fim pregătiţi să echilibrăm fronturile”, afirmând că asistăm la ”o acalmie falsă”, care va fi urmată de noi lupte.

”Dacă ne uităm însă la comportamentul lui Vladimir Putin că s-au dislocat forţe dinspre zona Kievului înspre zona din Marea Neagră sigur că ne putem aştepta şi la o evoluţie spre Odesa”, a declarat ministrul Apărării, Vasile Dâncu, afirmând că ”acest plan nu este nou pentru NATO”.

Vasile Dâncu a precizat că va trebui să fim pregătiți să echilibram fronturile.

”S-au luat în calcul toate perspectivele posibile, mai ales întărirea Flancului Estic. Va trebui să fim pregătiţi să echilibrăm fronturile. (…) Nu trebuie să intrăm în alarmă în ceea ce priveşte venirea lui Putin, intenţia de a ataca Odesa şi o zonă proximă Mării Negre, însă evident că suntem vigilenţi si acest lucru a fost luat în calcul înainte”, a spus Dâncu.

Vladimir Putin a încercat să tragă de timp prin diplomaţie, negocieri pentru a concentra forţele în Donbas şi Lugansk, a spus Dâncu.

”Cred că are nevoie de o mică victorie măcar pentru a putea să treacă la negocieri (…) Este o acalmie falsă. Se pare că în săptămâna viitoare vom vedea o nouă ofensivă care se va solda cu pierderi de vieţi omeneşti şi fluxuri migratorii mai mari”, a adăugat ministrul Apărării.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare