Dîncu (PSD): Avem liste comune cu PNL la europarlamentare pentru că aşa au cerut românii

Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, a declarat marți, pentru B1 TV, că alianța cu PNL ar trebui să fie păstrată și după alegerile din 9 iunie, asta dacă unii politicieni nu vor fi oportuniști și nu-și vor face alte planuri odată ce se vor vedea „cu sacii în căruță”. Despre faptul că PSD și PNL candidează împreună la europarlamentare, dar în multe cazuri separat la locale, Dîncu a spus că e un lucru ușor de înțeles, care pornește inclusiv din dorința românilor, scrie b1tv.ro.

Totodată, acesta a precizat că într-un scenariu maximal PSD și PNL ar trebui să aibă candidat comun la prezidențiale și listă comună de candidați la parlamentare.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, moderată de Gabriela Mihai pe B1 TV.

Dîncu a negat că PSD-iștii și PNL-iștii din teritoriu ar fi dezbinați, în ciuda deciziilor de la centru: „Nu e dezbinare, e pur și simplu competiție. Orice politici câștigă din competiția dintre partide. Când cele două partide cele mai importante se află în competiție e un lucru bun pentru interior. Pentru exterior, trebuie să fim împreună și asta cere și populația. Nu e foarte greu să înțeleagă populația mesajul nostru – pe de o parte în competiție și, pe de altă parte, în colaborare – pentru că exact asta spun oamenii: ”încercați să fiți uniți când reprezentați România!”. Deci cred că e un lucru foarte simplu acesta și bineînțeles că vom avea și competiție în interior, competiția va fi bună și asta au stabilit și cei doi președinți, să nu depășim limitele civilizate ale competiției, adică să discutăm despre proiecte, dar să nu facem campanie negativă unul împotriva celuilalt, să nu facem campanie la persoană, ceea ce oricum nu face parte din etica unei comunicări politice serioase. Deci cred că lucrurile merg bine”.

Întrebat dacă, în opinia sa, coaliția va continua și după 2024, Vasile Dîncu a răspuns: „Depinde de cât de realiști vom fi, cât de pragmatici vom fi și dacă vom crede cu adevărat în acest proiect al stabilității României viitoare, pentru următorii ani. Că dacă ne vom gândi doar electoralist, cum fac unii politicieni, să ne vedem cu sacii în căruță la un moment dat și apoi să ne facem alte jocuri, atunci nu va continua. Dar eu cred că există foarte multe șanse ca această coaliție să meargă mai departeg și după 10 iunie”.

Întrebat dacă vor avea candidat comun la prezidențiale, acesta a spus: „Vom vedea în urma sondajelor, în urma șanselor pe care le vom putea estima. Sigur că ar însemna și liste comune probabil pentru Parlamentul României – ăsta e proiectul maximal. Acum, dacă nu vom reuși proiectul maximalist, sper că vom reuși totuși să păstrăm România pe o direcție bună, europeană”.

Cât despre alegerile pentru Primăria Capitalei, Vasile Dîncu a spus că Gabriela Firea (PSD) „o să-l depășească pe ultima sută” pe Nicușor Dan, „așa cum făcea Gabriela Szabo mai de mult”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare