În temeiul activităţilor de prevenire a corupţiei desfăşurate de Direcţia Generală Anticorupţie, pentru promovarea integrităţii funcţionarilor Ministerului Afacerilor Interne, precum şi în scopul conştientizării personalului M.A.I. şi a cetăţenilor cu privire la consecinţele implicării în fapte de corupţie şi importanţa semnalării acestora, în perioada mai – decembrie 2021, DGA desfăşoară campania naţională „M.A.I. etic, M.A.I. integru!”.
Campania este organizată în acord cu prevederile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 62 din 13.06.2018 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire a corupţiei şi de educaţie pentru promovarea integrităţii în cadrul M.A.I., iar lansarea acesteia este inclusă în rândul evenimentelor care marchează data de 30 Mai – Ziua Aniversară a Direcţiei Generale Anticorupţie – 16 ani de activitate.
La activităţile de selectare ale grupului ţintă al campaniei am avut în vedere valorizarea personalului M.A.I. şi, în acelaşi timp, relaţia cu cetăţeanul, atât în ceea ce priveşte personalul cu funcţii de conducere, cât şi de execuţie din cadrul structurilor centrale şi teritoriale.
Pentru a atinge obiectivul general al campaniei, poliţiştii anticorupţie ai D.G.A cu atribuţii pe linia activităţilor de prevenire vor organiza o serie de evenimente, la sediile structurilor M.A.I., în proximitatea zonelor în care personalul M.A.I. îşi desfăşoară activitatea sau la sediul unor entităţi din sfera lor de competenţă. având ca subiect integritatea, beneficiile acesteia şi riscurile abaterii de la comportamentul etic.
În cadrul activităţilor cu angajaţii M.A.I. şi beneficiarii serviciilor publice, vor fi distribuite materiale de promovare a campaniei (afişe, flyere şi pliante). Tot pentru promovarea campaniei a fost realizat, în regim intern, cu resurse proprii, un spot video pe care îl puteţi vizualiza pe canalul de youtube al D.G.A, accesând următorul link https://www.youtube.com/watch?v=yjW4L28fMAI
Prin această iniţiativă, considerăm că putem contribui la consolidarea integrităţii şi, implicit, a încrederii cetăţenilor în serviciile prestate de angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, instituţie esenţială pentru buna funcţionare a societăţii.