Începând de miercuri și până vineri, o delegație elvețiană condusă de directorul Academiei de Poliție din Savatan, domnul colonel Alain Bergonzoli, se află în vizită de lucru la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Delegația, din care face parte și șeful de departament din cadrul Academiei de Poliție, însoțit de atașatul poliției federale și vămii elvețiene, a fost primită de inspectorul general al Jandarmeriei Române, general de brigadă Alin Mastan, care a mulțumit pentru excelenta relație de cooperare dintre Jandarmeria Română și omologii elvețieni, apreciind că este o ocazie ideală pentru a identifica modalități viitoare de colaborare în noi proiecte.
Întrevederea de lucru va cuprinde și vizitarea în zilele următoare a structurilor de pregătire ale Jandarmeriei Române, respectiv Centrul Montan Sinaia, Școala de Aplicație pentru Ofițeri și Școala Militară de Subofițeri Jandarmi de la Drăgășani.
Vizita de lucru face parte din cadrul Proiectului „Consolidarea capacităților Jandarmeriei Române”, finanțat prin programul de cooperare elvețiano-român, în parteneriat cu Academia de Poliție din Savatan și Garda Elvețiană de Salvare Aeriană, care a fost inițiat acum 10 ani.