Directorul general adjunct al Uralvagonzavod, o uzină specializată în producţia de tancuri, vehicule blindate şi trenuri, a fost arestat într-un dosar penal pentru risipă din bani publici în cadrul executării unor contracte de stat din partea Ministerului rus al Apărării, relatează joi EFE, potrivit Agerpres.
Omul de afaceri Dmitri Semizorov a fost reţinut marţi de către forţele de ordine, fiind ulterior acuzat de risipă în cadrul executării unor contracte de furnizare de echipamente de climatizare pentru industria militară rusă, indică portalul rusesc RBC.
Dosarul a fost deschis încă anul trecut în baza unui contract datând din 2016 cu compania TsNNITOCHMASH în valoare de 132,1 milioane de ruble (aproximativ doua milioane de dolari), în timp ce preţul real al echipamentului nu depăşea 78 de milioane de ruble (1,2 milioane de dolari).
Diferenţa, care depăşea 50 de milioane de ruble (aproximativ 750.000 de dolari), a fost deturnată de autorii respectivei scheme frauduloase, potrivit autorităţilor ruse.
Semizorov a condus TsNNITOCHMASH între anii 2012 şi 2018, iar autorităţile ruse l-au pus sub acuzare după ce doi dintre complicii săi în acest caz au depus mărturie împotriva sa.
Până în prezent, omul de afaceri nu şi-a recunoscut vinovăţia şi susţine că este victima unor calomnii, a precizat portalul RBC.
Tribunalul Basmannîi din Moscova a admis miercuri cererea acuzării şi a dispus arestarea preventivă pentru două luni a omului de afaceri, deşi avocaţii săi insistaseră asupra arestului la domiciliu, invocând probleme de sănătate ale clientului lor.
sursa – AGERPRES



