Senatorii şi deputaţii Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI îk vor audia pe directorul SRI, Eduard Hellvig joi, de la ora 11.00, a anunţat preşedintele comisiei, Claudiu Manda.
” Am decis să-l invităm la şedinţa comisiei noastre pentru ziua de joi, la ora 11,00, pe directorul SRI împreună cu colegii domniei sale din conducere. Sigur că avem o serie de subiecte pe care dorim să le lămurim, sunt subiecte legate de protocoale semnate de SRI de-a lungul timpului, inclusiv ultimul protocol, cel pe care l-am văzut în spaţiul public.
O să vorbim de bugetul SRI, o să vorbim despre pesta porcină, despre evenimentele din 10 august, să vedem dacă sunt şi alte lucruri pe care SRI doreşte să le aducă în atenţia noastră.
Eventual o să avem şi o discuţie preliminară despre raportul pe anul 2017, pentru că la discuţiile despre raportul pe 2015 am dorit lămuriri de la Curtea de Conturi şi de la alte instituţii ale statului”, a declarat marţi Claudiu Manda la Parlament.
El a menţionat că se doreşte să nu mai existe „toate aceste suspiciuni de intervenţie a serviciilor în zona de justiţie sau în zona politică”.