Directorul SRI Eduard Hellvig a declarat vineri referitor la pachetul de legi privind securitatea naţională, care a provocat critici atât în mediul politic, cât şi din partea societăţii civile, că va comenta conţinutul acestora după ce vor fi asumate în cadrul procesului legislativ, care va include consultare publică.
El a arătat că aducerea la zi a acestor legi nu este un obiectiv recent, ci unul care a fost ratat în ultimii 30 de ani şi că SRI a solicitat constant instrumente legale, care să le permită să fie mai eficienţi în combaterea ameninţărilor cu care se confruntă România.
Hellvig a vorbit despre ”securism”, cel mai periculos virus dezvoltat în laboratoarele Securităţii, care a pătrus adânc în societatea românească şi pe care l-a definit ca fiind, printre altele, ”acea idee că în spatele a orice se ascunde neapărat un interes obscur şi neapărat de rea intenţie”.
Principalele declaraţii ale directorului SRI:
- De peste două săptămâni se discută despre legile securităţii naţionale. Este normal ca societatea să fie preocupată de aceste legi, dar dezbaterea e centrată doar pe SRI ceea ce desigur poate da de gândit.
- Având în vedere dorinţa legitimă a societăţii de a consolida democraţia şi de a respinge reglementări care pot evoca spectrul nefast al perioalor totalitare, este necesar să fac câteva precizări. Această declaraţie poate arăta viziunea SRI-ului de astăzi, pe care o împărtăţesc când e vorba de rolul serviciilor de infromaţii într-o societate.
- Structurile de informaţii trebuie să fie în serviciul cetăţenilor, prin tot ceea ce întreprind, respectând legile ţării, drepturile şi libertăţile civile.
- În democraţie este nevoie de echilibru, pe de o parte de respectarea drepturilor civile, iar pe de altă parte, iar pe de altă parte, de consolidarea instituţiilor statului în faţa unor ameninţări fără precendent, aşa cum sunt cele pe care le parcurgem în prezent.
- Voi comenta conţinutul legilor abia după ce acestea vor fi asumate în cadrul procesului legislativ, care va include consultare publică şi în care SRI nu are decât un rol consultativ
- Aducerea la zi a acestor legi nu este un obiectiv recent, ci unul care a fost ratat în ultimii 30 de ani. Singurele legi sunt cele adoptate la începutul anilor 90, iar forma lor permite, constant, interpretări neclare.
- SRI a solicitat constant instrumente legale, care să ne permită să fim mai eficienţi în combaterea ameninţărilor cu care se confruntă România
- În acelaşi timp, adaptarea legislaţiei trebuie să ţină cont de reperele României de astăzi. Suntem o societate democratică, membră a UE şi NATO, şi principiile democratice trebuie mereu să prevaleze. Avem modele occidentale care ne pot inspira şi cred că orice tentativă de întoarcere la reglementările din timpul celor din comunism trebuie respinsă din start
- Este o idee total greşită că în anul 2022 serviciile de informaţii din România are putea să revină la modelul fostei securităţi, pentru că acel model era unul care ţinea de regimul comunist totalitar, un regim recunoscut universal drept criminal, impus de o putere străină, şi total opus unei societăţi care îşi doreşte libertatea, prosperitate şi siguranţă
- Aici trebuie să fac o precizare despre ce înţeleg eu prin securitate şi securism. Securitatea a fost mai mult decât o instituţie represivă, ea a devenit prin puterea discreţionară pe care a exercitat-o în anii comunismului un creator de mentalităţi, un corector de comportament, un judecător absolut şi un administrator cu rol coercitiv al conştiinţei
- Laboratoarele Securităţii au fost abandonate în grabă, în decembrie 1989, dar viruşii dezvoltaţi în ele pătrunseseră deja adânc în societatea noastră. Un astfel de virus, şi cel mai periculos, în opinia mea, este securismul
- Securismul este acea idee care presupune utilizarea traumelor societăţii din perioada comunistă pentru a crea, foarte abil, tocmai o reflecţie de tip totalitar. Este acea idee că în spatele a orice se ascunde un interes obscur, şi neapărat de rea intenţie, că există duşmani în interiorul României, duşmani cu care trebuie să ne luptăm
Securismul este procesul de intenţie fără dovezi, manipularea adevărului şi întreţinerea unui conflict artificial între părţi ale societăţii, între societate şi instituţiile statului, între indivizi şi societate. Securismul sapă la temelia oricărui demers de democratizare, ne vrea ţinuţi pe loc şi în conflilct unii cu alţii. Securismul are abilitatea de a se prezenta ca un medicament, când în realitate este virusul însuşi
- În ciuda numelui şi originilor sale, securismul nu este apanajul exclusiv al categoriei profesionale care l-a creat. Paranoia, teoriile conspiraţiei, judecata prin asociere, crearea unor temeri false, suspiciunea generalizată care porneşte de la premisa vinovăţiei sunt componentele lui de bază.
- Securismul este astăzi bine reprezentat în prea multe medii ale societăţii noastre.
- Eu imi doresc să putem consolida împreună, instituţii ale statului, clasa politică şi societatea civilă, pentru ca România să se vindece de securism şi să lase, în sfârşit, în urmă practicile fostei Securităţi. Despre Securitate şi securism trebuie să învăţăm în manualele de istorie, nu să ne dorim reluarea practicilor lor.
- Toată activitatea SRI din ultimii ani a avut ca obiectiv îndepărtarea de trecutul comunist, modernizarea instituţiei în spirit democratic şi apropierea sa continuă de standardele de performanţă ale partenerilor euro-atlantici. Sunt primul director al SRI care a condamnat public Securitatea în ansamblul ei.
- Despre spiritul democratic ce guvernează activitatea SRI las să vorbească rezultatele din ultimii ani ale instituţiei pe care o conduc. În aceşti ani, tot ce am iniţiat a fost în sensul modernizării şi creşterii eficienţei, în paralel cu menţinerea echilibrului între libertate şi nevoia de securitate.
- Acelaşi spirit, al echilibrului, ar trebui să domine şi noua legislaţie, în opinia mea.
- În 2016, la un an de la preluarea mandatului, am spus ceva ce susţin şi în prezent: cred că dincolo de celelalte prevederi, ar trebui stipulat în lege că funcţia de Director a unei astfel de structuri de informaţii să fie limitată la maximum două mandate, pentru că prea multă putere poate dăuna democraţiei. Cred în continuare acest lucru şi mi-aş dori ca o astfel de prevedere să fie introdusă în noua legislaţie adoptată de Parlament.
- Sunt Directorul în mandatul căruia Serviciul Român de Informaţii a predat aproape toate dosarele fostei Securităţi pe care Serviciul nu le predase anterior (spun aproape pentru că CNSAS a oprit primirea tuturor dosarelor din lipsa de spaţiu).
- Menţionez că această predare priveşte dosare care anterior fuseseră păstrate din raţiuni de siguranţă naţională, dosarele de cadre ale foştilor ofiţeri de Securitate şi nu în ultimul rând cartoteca şi evidenţele informatice ale fostei poliţii politice, un instrument care va îmbunătăţi considerabil accesul cetăţenilor la documentele epocii comuniste şi la îmbunătăţirea activităţii cercetătorilor acestei perioade.
- Poate ar fi util în acest context să subliniez că SRI este singura dintre instituţiile deţinătoare de arhivă a fostei Securităţi care şi-a îndeplinit astfel datoria legală şi morală faţă de societate până acum. De asemenea, am evitat constant să reacţionăm, chiar şi atunci când au avut loc multiple atacuri politice, incorecte împotriva instituţiei şi a mea personal.
- În mandatul meu, Serviciul a trecut printr-o amplă reformă teritorială, iar astăzi, ca efect, suntem o instituţie mai suplă, mai eficientă, mai respectată în ţară şi în străinătate.
- Am susţinut includerea, la Academia Naţională de Informaţii, a unor cursuri despre totalitarism pentru ca noile generaţii de ofiteri să fie pregătite în spirit democratic. Am auditat şi reformat întreaga şcoală doctorală astfel încât astăzi avem mecanisme transparente şi respectate academic în procesul de acordare a titlului de doctor.
- Numărul tinerilor care vor să se înscrie în SRI a crescut în ultimii ani, iar structura noastră este un partener de încredere în NATO şi UE, unde furnizam un număr însemnat de informaţii, în contextul războiului de agresiune împotriva Ucrainei purtat de Federaţia Rusă.
- La începutul anilor 90, ca tânăr absolvent, am fost la proteste publice pentru a cere aplicarea lustraţiei şi pentru o reformă morală în societate. Şi cred în continuare că toate aceste procese ar fi trebuit să fi fost demarate şi finalizate în anii 90, pentru că multe din problemele curente îşi au radacini în perioadele tulburi de atunci.
- Repet ce am mai spus în ultimii ani – înţeleg personal foarte bine ce înseamnă abuzul unui stat cu instinct nedemocratic împotriva cetăţenilor săi şi, tocmai de aceea, cât timp voi fi într-o funcţie publică, voi lupta pentru ca astfel de abuzuri să nu se mai repete