Diversiune mediatică în 3 acte, orchestrată din umbră. Cine a dat ordinul pe unitate? (solidnews.ro)

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, jurnalista Iosefina Pascal a prezentat incidentele apărute pe parcursul protestului de astăzi din fața Parlamentului, scrie solidnews.ro.

Foarte mulți dintre protestatari au fost simpatizanți ai partidului AUR, însă au fost prezenți și foarte mulți activiști și reprezentanți ai partidelor suveraniste; așadar, o configurație similară mitingului care a avut loc sâmbăta trecută. Protestul a început oficial de la ora 8 dimineața și deja la ora 10 toate televiziunile au sărit în aer, întrecându-se să dea marea știre că s-au găsit gloanțe în Parlament și să arate imagini de la incidentul cu Ludovic Orban, care a fost îmbrâncit de protestatari. Televiziunile au făcut să pară că întregul protest este o manifestație violentă a extremiștilor.

Un prim incident care a marcat parcursul evenimentelor de astăzi a fost găsirea muniției la o membră a partidului AUR. Pozele relevă că obiectele cu pricina erau parte a glonțului, mai exact vârful, care nu prezenta un pericol real, neputând fi folosit fără cealaltă parte componentă, acel tub cu încărcătură explozivă. Se pare că legea este destul de ambiguă în ceea ce privește păstrarea glonțului după ce acesta a fost tras, pentru că se stipulează că nicio persoană nu are voie să dețină fără drept muniție, dar nu se menționează nimic despre elementele de muniție.

Dacă pe de-o parte nu ar trebui neapărat să existe repercusiuni legale în această speță, există, totuși, o problemă morală ce se conturează în jurul acestui incident. Această femeie, membră a partidului AUR, a creat un subiect de presă care creionează o anumită imagine atât asupra partidului, cât și asupra protestului în sine.

„Părerea mea este că nu a venit întâmplător cu acele bucăți de muniție, pentru că s-a creat un subiect. Ca să coordonezi totuși atâtea redacții ca fiecare dintre ele, la care se adaugă și posturile de televiziune, să relateze în același mod și în același timp despre acest subiect, înseamnă că erau cel puțin în blocstart. Așa s-a creat prima diversiune de la scopul mitingului”, a evidențiat Iosefina Pascal.

În primul și-n primul rând, acest protest avea menirea de a aduna laolaltă cetățenii nemulțumiți de înaintarea PL-X-urilor 143, 144, 145. Televiziunile, în loc să vorbească despre problema reală, reprezentată de aceste PL-X-uri criminale, au fugit după senzaționalul creat din neant odată cu găsirea acelor gloanțe la o partizană AUR, creându-se o imagine hiperbolică a unui haos de necontrolat.

A doua diversiune l-a avut în prim plan pe Ludovic Orban. Se pare că politicianului i-a fost obstrucționată, de către jandarmi, calea de acces către Parlament, îngrădindu-i-se, practic, dreptul la muncă. În spațiul public s-a făcut imediat portretul protestatarilor ca fiind niște huligani și niște bătăuși nenorociți. La fel și Orban s-a plâns, pe bună dreptate (până într-un anumit punct), de ceea ce i s-a întâmplat. Cu toate acestea, vorbim aici despre același Ludovic Orban care, în 2018, în campania electorală, la un miting, urla de pe scenă „luați parul și dați în liderii PSD”. S-a spus despre AUR că susține „politica pumnului în gură/cu parul”. Dacă e așa, nu sunt cu nimic diferiți față de Orban, USR și alții care chiar asta au susținut.

A treia bizarerie a fost existența unui protest paralel și felul în  care o parte a presei a transformat protestul legitim al profesorilor într-o bătălie politico-mediatică. S-a încercat o comparație între protestul profesorilor și protestul de la Parlament, încercându-se să se creeze o imagine greșită asupra acestuia din urmă în așa fel încât să pară ilegitim. În presă s-a mers în permanență pe ideea decredibilizării manifestației și s-a recurs la deturnarea atenției de la problemele semnalate de către protestatari în stradă.

„De cel puțin 7 ani, se lucrează la divizarea și radicalizarea societății românești. Ceea ce am văzut astăzi, mie îmi arată a diversiune, înscenare, lucrătură mediatică”, a concluzionat Iosefina Pascal.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare