Drumul naţional 1 este blocat, duminică dimineaţă, în zona staţiunii Azuga de pe Valea Prahovei, unde un copac lung de 15 metri s-a prăbuşit peste un autoturism în care se aflau două persoane. Şoferul maşinii, o femeie, acuză dureri în zona feţei. Femeia şi pasagerul au fost transportaţi la spital, relatează News.ro.
Traficul rutier este întrerupt, duminică, în staţiunea Azuga, unde un copac a căzut peste un autoturism, anunţă ISU Prahova.
Conform sursei citate, patru persoane se aflau în autoturism, toate reuşind să iasă singure din maşină. Două dintre ele sunt asistate medical.
La faţa locului intervin salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sinaia. Aceştia vor tăia şi îndepărta copacul, care are aproximativ 15 metri lungime şi al cărui trunchi are diametrul de 70 de centimetri.
Potrivit primelor date, şoferul autoturismului acuză dureri în zona feţei, fiind evaluat medical. În cădere, bradul a avariat şi un stâlp de electricitate şi gardul unui imobil, conform Centrului Infotrafic.
Traficul este oprit pe ambele sensuri, se acţionează pentru remedierea situaţiei şi se estimează reluarea normală a circulaţiei în 30-45 de minute.
Ambii răniţi au fost preluaţi de ambulanţe pentru a fi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă.
Oficialii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova au precizat că femeia în vârstă de 32 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral, un traumatism de coloană cervicală şi un traumatism toracic.
Pasagerul are şi el un traumatism cranio-cerebral, un traumatism cranio-facial, un traumatism la coloana cervicală, iar imediat după accident a avut o sângerare nazală care s-a oprit.