DNA: 23 de condamnați în luna septembrie, în dosarele instrumentate de Direcție

În luna septembrie, în dosarele de corupţie instrumentate de D.N.A. au fost condamnaţi 23 de inculpaţi prin 12 hotărâri judecătoreşti definitive, pentru infracţiuni de dare de mită, trafic de influenţă, fraudarea fondurilor europene.

Printre cei condamnaţi definitiv se află persoane care, la data faptelor aveau funcţii de deputat, primar de municipiu, preşedinte şi membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), precum şi un important om de afaceri.

Pedepsele dispuse de judecători faţă de cei 23 de inculpaţi variază între 11 ani şi 9 luni închisoare şi 11 luni închisoare cu suspendare.

Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunţarea deciziilor, motivarea acestora şi transmiterea acestor decizii de către instanţele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferenţă de timp, D.N.A. a decis publicarea unor informări cu privire la soluţiile de condamnare definitive, la momentul pronunţării acestora, sub formă de comunicate de presă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare