La data de 22 august 2026, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a admis propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile formulată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie faţă de inculpatul Ş.V.A., persoană fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă (2 infracţiuni) şi instigare la trafic de influenţă.
Din probatoriul administrat până în prezent, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În luna noiembrie 2024, inculpatul Ş.V.A. ar fi pretins de la două persoane suma de 40.000 de euro, din care ar fi primit efectiv 28.000 de euro, susţinând că are influenţă asupra unui procuror şi a unor poliţişti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi că îi va determina să soluţioneze favorabil un dosar penal.
De asemenea, în luna mai 2026, inculpatul ar fi determinat şi sprijinit o altă persoană să pretindă suma de 40.000 de euro de la un primar, bani care ar fi fost destinaţi procurorului de caz din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în scopul determinării acestuia să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu într-un dosar penal. Pentru presupusa intervenţie, inculpatul ar fi primit suma de 6.000 de euro.
Într-o altă împrejurare, inculpatul ar fi pretins de la una dintre persoanele menţionate anterior suma de 25.000 de euro, în două tranşe, susţinând că are influenţă asupra unui procuror şi a unui comisar din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi că îi va determina pe aceştia să efectueze demersuri în legătură cu presupusele fapte săvârşite de funcţionari din cadrul unei primării de pe raza judeţului Buzău, precum şi să dispună o soluţie favorabilă în cauză.
La data de 21 august 2026, inculpatul Ş.V.A. a primit de la persoana respectivă suma de 10.000 de euro, reprezentând prima tranşă din suma pretinsă, împrejurare în care procurorii anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
Inculpatului i-au fost aduse la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală.
Inculpatul a mai fost condamnat pentru fapte similare în trei cauze penale instrumentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Menţionăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.



