Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a informat, marţi, că în luna iulie au fost condamnaţi definitiv 15 inculpaţi în dosare de corupţie.
„În luna iulie, în dosarele de corupţie instrumentate de DNA au fost condamnaţi 15 inculpaţi prin 14 hotărâri judecătoreşti definitive, pentru infracţiuni de luare şi dare de mită, trafic de influenţă, şantaj, abuz în serviciu, fraudarea fondurilor europene, printre cei condamnaţi definitiv aflându-se un vicepreşedinte de consiliu judeţean, un preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, un rector şi un prorector al Academiei de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’, un director al unei Agenţii Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, un specialist din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, un primar de comună”, se arată într-un comunicat de presă al DNA transmis AGERPRES.
Potrivit DNA, pedepsele dispuse de judecători variază între 9 ani închisoare şi 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere.
Sursa: AGERPRES