DNA: Ioan Şerengău, şef al Ocolului Silvic Bozovici, judecat pentru dare de mită

Ioan Şerengău, la data faptei şef al Ocolului Silvic Bozovici din judeţul Caraş-Severin, a fost trimis în instanţă, cu acord de recunoaştere a vinovăţiei, într-un dosar în care este acuzat dare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES, procurorii de la Serviciul teritorial Timişoara au dispus sesizarea instanţei de judecată, în baza dispoziţiilor articolului 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei din partea lui Ioan Şerengău în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de dare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în acordul de recunoaştere a vinovăţiei că, în cursul lunii ianuarie 2021, în contextul unui control iniţiat şi efectuat de Garda Forestieră Timişoara, Şerengău i-ar fi promis unui membru al echipei de verificare o sumă de bani, neprecizată iniţial, pentru ca acesta să îşi încalce atribuţiile legale şi să nu consemneze în actul de control, printre altele, lipsa unei cantităţi de aproximativ 300 – 400 mc material lemnos, aspect care ar fi atras în mod direct răspunderea şefului de ocol silvic.

Ulterior, arată anchetatorii, la data de 21 ianuarie 2021, Ioan Şerengău ar fi remis persoanei respective sumele de 200 de euro şi 400 de lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

În prezenţa avocatului, Ioan Şerengău a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani, indică DNA.

Dosarul de urmărire penală şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Timiş.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare