Doar în luna august 346 de copii până 17 ani au fost spitalizaţi cu diagnosticul „Obezitate datorită unui exces caloric”

Un număr de 109.466 de consultaţii de prevenţie au fost acordate în primele două trimestre ale acestui an pentru grupa de vârstă 2 – 17 ani, a susţinut preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu.

Astfel, au fost acordate în primul trimestru al acestui an 48.145 de consultaţii, iar în cel de-a doilea 61.321.

Potrivit preşedintelui CNAS, tot în luna august a acestui an au fost înregistrate 364 de bilete de trimitere eliberate copiilor cu vârsta între 2 şi 17 ani pentru servicii paraclinice de prevenţie, cele mai multe în: Bucureşti (131), Cluj (49), Iaşi (26), Botoşani (19), Timiş (18).

El a susţinut că doar în luna august a acestui an, pentru categoria de vârstă 2-17 ani, au fost acordate 30.866 consultaţii oftalmologice la nivel naţional şi 346 au fost spitalizaţi cu diagnosticul „Obezitate datorită unui exces caloric”.

„În plus, este bine de ştiut faptul că în anul 2022 au fost acordate 262.801 de consultaţii de prevenţie la această grupă de vârstă 2 -17 ani”, a scris Baciu pe Facebook.

Andrei Baciu afirmă că în cadrul consultaţiilor preventive, care sunt decontate de CNAS, medicul poate prescrie tratamente şi poate elibera trimiteri la analize şi investigaţii sau la medicul de specialitate din ambulatoriu.

Investigaţiile paraclinice recomandate pentru prevenţie se realizează: pentru screeningul anemiei şi a rahitismului ( pentru copiii cu vârsta între 2 şi 5 ani), pentru screeningul tulburărilor de vedere, pentru screeningul sindromului dismetabolic la copiii cu indicele de masă corporală – (IMC) crescut sau la cei cu istoric de hipercolesterolemie familială (cu vârsta mai mare de 6 ani), pentru screeningul bolilor cu transmitere sexuală, pentru screeningul depresiei.

sursa AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare